Modernizarea transportului public din Suceava intră într-o nouă etapă, de extindere la nivel metropolitan, prin aducerea a 50 de autobuze electrice și amenajarea unei autobaze noi, cu stațiile de încărcare necesare flotei de vehicule electrice care va deservi și localitățile limitrofe.
Prezent pe șantierul viitoarei autobaze metropolitane, unde se demolează deja vechile clădiri, viceprimarul Lucian Harșovschi a prezentat proiectele prin care se extinde transportul public la nivelul Zonei Funcționale Suceava, ceea ce va avea ca efect, în timp, reducerea traficului rutier pe străzile municipiului reședință de județ.
Finanțări totale de 65 de milioane de euro, pe mai multe proiecte
”În total se fac investiții de peste 65 de milioane de euro pentru implementarea transportului metropolitan și a sensurilor unice.
Cele 50 de autobuze descărcate recent în Portul Constanța sunt deja la București, la autobaza celor de la BMC, pentru a fi echipate, după care vor fi aduse în Suceava.
Municipiul Suceava, împreună cu localitățile Salcea, Adâncata, Mitoc, Pătrăuți, Șcheia, Moara, Ipotești, Bosanci, va avea transport metropolitan”, a declarat Lucian Harșovschi.
Lucrările de amenajare a bazei de transport în comun metropolitan, cu noua platformă betonată și stațiile de încărcare necesare, au început joi, 6 iunie, fiind efectuate de firma General Construct, în asociere cu ConBucovina.
”În paralel suntem în proceduri de achiziție pentru a aduce energia electrică suplimentară, de 4,2 MW – un contract estimat la 986.000 euro. Prima etapă a transportului public metropolitan a intrat în linie dreaptă, urmează etapa a II-a, cu o valoare de peste 15 milioane de euro, care înseamnă achiziția suplimentară a încă 15 autobuze de capacitate mică și montarea de stații de așteptare și stații de încărcare în localitățile limitrofe”, a explicat viceprimarul Sucevei.
Autobază metropolitană în Suceava, dar și stații de încărcare în localitățile deservite
Demolarea vechilor clădiri de la TPL și amenajarea unei noi platforme betonate au ca durată contractuală de realizare 15 luni, însă reprezentantul constructorului consideră că va fi finalizată cu trei luni mai repede.
Lucrările la autobaza TPL constau în: demolări clădiri existente, amenajare platformă betonată, amenajări exterioare (zone verzi și împrejmuire), instalații electrice pentru 50 de stații standard de încărcare autobuze electrice, fundație pentru stațiile de încărcare, instalații electrice iluminat exterior, instalații sanitare – hidranți exteriori, stații de pompe, alimentare cu apă, canalizare menajeră și pluvială, amenajări drumuri și trotuare, echipamente exterioare (barieră de acces, rastel bike-sharing, stâlpi de iluminat și hidrant exterior), marcaje și semnalizare rutieră.
Contractul prevede și furnizarea a 28 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice, dintre care 15 stații în municipiul Suceava și 13 stații în localitățile partenere.
Lucrările la stații de încărcare rapidă pe traseuinclud: executarea de lucrări de amenajare teren pentru instalare stații de încărcare rapidă pe traseu, fundație pentru stația rapidă și spațiu pentru staționare autobuz pentru încărcare. Vor fi amenajate 8 locații, câte o locație la nivelul fiecărui partener.
Bandă unică, dedicată transportului public
Cele două proiecte prin care se aduc în total 65 de autobuze electrice și se montează stații de încărcare la noua autobază și în localitățile deservite de transport metropolitan vor fi completate de o serie de măsuri dintr-un alt proiect, cel de modelare urbană, prin care se introduc sensurile unice. Mai exact, va fi realizată și bandă unică de transport public, prin care se urmărește atât obținerea unor timpi mai buni de acoperire a traseelor, cât și reducerea traficului rutier, prin faptul că cei din localitățile limitrofe vor circula mai puțin cu mașinile personale, având transport public eficient și modern.
În plus, proiectul prevede și sistematizare rutieră inteligentă.
”În total avem investiții de peste 65 de milioane de euro, atrase prin proiecte, pentru 65 de autobuze electrice, autobază nouă, stații de încărcare, stații de așteptare, bandă unică de transport public, astfel încât să reducem traficul rutier, prin faptul că cei din localitățile limitrofe vor circula mai puțin cu mașinile personale, având transport public eficient și modern”, a concluzionat Lucian Harșovschi, care gestionează transportul public, dar și atragerea de finanțări pe proiecte.