Candidatul PSD pentru funcția de primar al Sucevei, Vasile Rîmbu, a transmis un mesaj la finalul campaniei electorale în care îi îndeamnă pe suceveni să fie alături de el și echipa sa de consilieri pentru a face Suceava bine. „Suntem la finalul unei campanii electorale intense, dar am speranța că am reușit să vă prezentăm viziunea noastră pentru municipiul Suceava. Mi-aș fi dorit să mă întâlnesc cu mai mulți dintre dumneavoastră, dar v-am ascultat preocupările și am înțeles cele mai importante provocări. Din fericire, pentru multe probleme, rezolvarea este una simplă și vine din bun-simț și revenire la normalitate”, a sus Vasile Rîmbu.
El s-a declarat profund întristat să observe că așteptările sucevenilor față de conducerea primăriei au scăzut atât de mult, ca urmare a unei politici de subdezvoltare prelungite. „Competitorii mei speră ca după ani de abandon să compenseze cu câteva realizări extrem de modeste, făcute la repezeală, pe ultima sută de metri sau cu o campanie de expunere mediatică excesivă. Vă rog să nu vă lăsați păcăliți, chiar dacă aveți telefoanele invadate în aceste zile”, a declarat Vasile Rîmbu. Candidatul PSD pentru Primăria Suceava i-a invitat pe suceveni să îi acorde sprijinul, și nu doar lui, ci întregii echipe social-democrate. „Sunt oameni extraordinari, foarte bine pregătiți, cu rezultate reale și concrete în domeniile lor de activitate. Sunt motivați, energici și vor face performanță în administrație. De data asta, chiar aveți cu cine să votați!”, a transmis Vasile Rîmbu.
El a ținut să le reamintească sucevenilor ce și-a propus echipa social-democrată pentru municipiul Suceava și să le explice din nou „ce înseamnă să Facem Suceava Bine”. „Înseamnă responsabilitate pentru instituția primăriei și angajații ei, înseamnă o gestiune corectă și eficientă a bugetului, planificare urbanistică inteligentă. Suceava va fi bine dacă are drumuri asfaltate corect, spații verzi îngrijite, curățenie, servicii publice, medicale și sociale de calitate. Ne vom ocupa de educație, cultură și sport, vom încerca să luptăm ca orașul nostru să fie competitiv, să atragă tineri să își întemeieze familii aici și afaceri care să creeze locuri de muncă. Vom acorda atenție maximă la calitatea lucrărilor în construcții și vom trata cu prioritate infrastructura municipală. Dar, cel mai important, avem nevoie de susținerea dumneavoastră pentru că doar împreună putem Face Suceava Bine. Votați cu încredere Vasile Rîmbu pentru funcția de primar al municipiului Suceava și lista PSD pentru Consiliul Local Suceava – rețineți poziția 1 pe buletinele de vot. Haideți duminică, 9 iunie, să ne dăm o șansă! Haideți ca împreună și prin vot să Facem Suceava Bine!”, a încheiat Vasile Rîmbu.