N-ai economisit... vine Dan!

Din economia mondială, cea mai hulită zonă este cea a sistemului de împrumuturi, bănci și instituții nebancare, ce acordă credite. Sunt menționate împrumuturi chiar din primele mărturii scrise descoperite de arheologi, dovadă că precursorii băncilor au apărut odată cu primele schimburi de mărfuri. Creditarea este comparată cu sistemul circulator în organism, iar banii sunt considerați "sângele economiei". Permanent, creditorii au fost considerați salvatori de cei în nevoie (stat, societăți, persoane fizice etc.) când acordă împrumutul și cămătari nemiloși atunci când se apropie termenul restituirii sumelor primite și a dobânzilor aferente. Băncile, pe lângă creditare, se ocupă și de constituirea de depozite bancare pentru cei care au fonduri și sunt interesați de siguranța lor, dar și de o dobândă (fixă sau variabilă) pe care instituțiile financiare o acordă deponenților. În fapt, veniturile băncilor rezultă din diferența dintre dobânda percepută la acordarea creditului și cea acordată deponentului care și-a asigurat banii în contul deschis la respectivele bănci. În realitate, banii proprii ai băncilor reprezintă cam 10-15% din sumele pe care le acordă ca credit, diferența fiind fondurile deponenților. Din această cauză, falimentele în sistemul bancar sunt foarte rare și îi afectează doar pe "cei mici". Statele intervin în situații de criză pentru că un faliment ar afecta milioane de cetățeni și societăți cu consecințe dezastruoase.

Ce se întâmplă rău (ilegal) în sistemul bancar, cum ne afectează și cum pot fi contracarate abaterile de la lege și bunele practici în domeniu voi arăta în continuare. Din simplul motiv că sunt subiecte care interesează mai mult decât modul în care funcționează băncile sau rolul lor determinant în procesul economic.

Un subiect larg dezbătut când vorbim de bănci este cel legat de "secretul bancar" și cum este folosit de cei care dețin fonduri ilegale din trafic (droguri, arme etc.), corupție sau jaf (de stat, ca în cazul invadatorilor, sau privat, ca în cazul spărgătorilor). Acest secret bancar are (sau avea) întotdeauna o acoperire legală, ca în cazul Elveției (cel mai des invocat!), și are ca scop atragerea de deponenți, nu doar ilegali, și de persoane care vor ca averea să nu fie făcută publică (cei mai mulți!). Sub presiunea internațională, țările cu legislație bancară permisivă s-au conformat în majoritatea cazurilor. Iar capitalul (mai ales cel "nejustificat") a migrat către "paradisuri fiscale". Acestea sunt țări sau regiuni foarte mici, cu legislație laxă, controale inexistente și guvernări corupte în majoritatea cazurilor. Situația se menține și acum, iar principiul polițiștilor de "urmărit traseul banilor" în cazul infracțiunilor nu poate fi aplicat.

O altă atitudine a băncilor la limita legii sau dincolo de ea (mult!) este înțelegerea între ele, de tip "cartel" (monopol) prin obligarea societății să le suporte un nivel abuziv al dobânzilor și al comisioanelor. Se întâmplă în țări cu democrație șchioapă (vezi România și manevrarea ROBOR, spre exemplu!) și nu poate fi "ținut în frâu" (exclus eradicarea!) decât prin legi clare (ce face Parlamentul?) și controale eficient de la instituții susținute de stat și nu "intimidate" de directorii atotputernici din bănci!

Un rol foarte important la nivel mondial în limitarea tendințelor de monopol ale sistemului bancar o au instituțiile financiare internaționale (FMI, BM) sau cele zonale (BERD, BCE etc. în Europa), dar despre acest subiect într-un articol viitor! Când voi vorbi și de relația României cu băncile străine de aici!

Dan Strutinschi