Candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, referindu-se la campania electorală, a spus, în cadrul emisiunii „Eu cu cine votez?”, că „Mă așteptam și la lucruri urâte, dar credeam, așa cum e normal, să-mi fie adresate mie și nu celor apropiați, care nu au nici o treabă (...). S-a folosit acea regulă urâtă, arunci piatra, pui mâna la spate și nu știi ce s-a întâmplat.”
Lucian Harșovschi a vorbit și despre ultimele proiecte prezentate în spațiul public și a explicat că acestea nu sunt nicidecum proiecte de campanie, la ele lucrându-se de mult timp, iar în momentul de față se așteaptă doar deschiderea liniilor de finanțare. Situația este identică și pentru parcul Șipote, acolo unde proiectul este finalizat, dar, așa cum s-a votat în Consiliul Local, investiția va fi realizată cu fonduri europene.
Vizionând înregistrarea integrală a emisiunii, pe pagina noastră de Facebook sau pe canalul de YouTube al „Monitorului de Suceava”, puteți afla la ce s-a referit Lucian Harșovschi când a spus „colegii din Primărie trebuie să fie responsabilizați” și despre ce partid a afirmat că: „nu a venit cu un proiect în Consiliul Local, doar cu critici timp de patru ani de zile”.