Personalul Centrului Antidiabetic Suceava, coordonat de lectorul universitar dr. Claudiu Cobuz, și Clubul Lions Suceava au marcat în acest an Ziua Copilului printr-o acțiune umanitară în folosul copiilor diagnosticați cu diabet zaharat, aflați în evidența centrului. Inițiativa a pornit de la dr. Claudiu Cobuz, membru Lions, și a fost susținută imediat de toți ceilalți membri ai clubului, condus anul acesta de un alt medic sucevean, dr. Daniela Beatrice Neagu, informează Lions, printr-un comunicat de presă.
Membrii clubului au strâns fonduri și au oferit cadouri pentru 60 de copii cu diabet care s-au prezentat în ambulatoriul de specialitate în cursul acestei săptămâni. În funcție de vârstă, au fost oferite jucării, rechizite, articole pentru sport, dulciuri potrivite pentru diabet, precum și consumabile pentru diabet.
Asociația Internațională a Cluburilor Lions, căreia îi aparține și clubul sucevean, desfășoară permanent un program special dedicat copiilor diagnosticați cu diabet, numit Lions Clubs International Foundation (LCIF) Diabetes Childhood Program, prin care oferă sprijin financiar pentru tabere de vară pentru acești copii, programe de educație diabetică și programe de cercetare a diabetului la copii.
Asociația are în lume peste 1,4 milioane de membri, din peste 200 de țări, care se implică în proiecte dedicate copiilor în diferite domenii: în educație - construirea de școli, burse de studii și donații de materiale didactice; sănătate - programe de screening medical, vaccinare și asistență medicală pentru copii, promovare a sănătății mintale a copiilor; protecție - acțiuni de prevenire a abuzului asupra copiilor, a traficului și a exploatării copiilor, asigurarea de adăposturi și programe de reabilitare pentru copiii victime ale violenței.
Lions Club derulează și alte proiecte umanitare, de la sănătate până la donare de alimente, programe de protecția mediului și oferirea de asistență pentru microîntreprinderi.
La nivel național există Asociația Cluburilor Lions - District 124 Romania, în cadrul căreia își desfășoară activitatea 83 de cluburi, care reunesc peste 1.700 de membri. Există și 46 de Cluburi LEO, din care fac parte peste 1.000 de adolescenți și tineri, cu vârste cuprinse între 12 și 30 de ani. Lions Club Suceava susține și activitatea Leo Club Bucovina.