Din echipa PNL pentru Consiliul Local Suceava la alegerile din 9 iunie face parte și Silvia-Corina Nuțu, profesor doctor, specialitatea limba engleză și limba spaniolă la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava. În prezent, ea este directorul acestui colegiu, dar și lector doctor colaborator al USV.
“Sunt suceveancă, absolventă de liceu pedagogic, ceea mi-a oferit posibilitatea să-mi încep o carieră didactică destul de devreme. Îmi place să afirm despre mine cu mândrie că sunt produsul învățământului superior sucevean. La terminarea facultății, am obținut prin concurs o bursă națională de un an ca profesor de limba engleză la liceul Instituto de Educación Secundaria <Almenara>din Vélez-Málaga, Spania. La terminarea acestui stagiu mi s-a oferit posibilitatea să lucrez în învățământul spaniol, dar am optat pentru a reveni acasă, în Suceava, tocmai pentru a implementa tot ceea ce am învățat acolo, pentru a contribui la ridicarea standardelor educaționale de la noi.
Îl susțin pe Lucian Harșovschi pentru calitățile sale ca om și ca profesionist în domeniul administrației publice.
A inițiat numeroase proiecte alături de echipa liberală, demonstrând inițiativă, creativitate, viziune și abilități pentru lucrul în echipă, totul pentru dezvoltarea orașului nostru. Este un om energic, implicat și un adept al lucrului bine făcut în slujba sucevenilor de toate categoriile și de toate vârstele.
M-am alăturat echipei liberale pentru a-l sprijini pe Lucian Harșovschi atât în calitatea mea de profesor, cât și în cea de director de colegiu și fost inspector școlar.”
Candidatul de primar al Sucevei, Lucian Harșovschi, a salutat prezența ei în echipa cu care vrea să se ocupe de administrația locală în următorii patru ani: „Îi mulțumesc doamnei Nuțu pentru votul de încredere și am încredere că datorită experienței pe care o are vom reuși să gândim și să implementăm proiecte pentru toate generațiile și pentru dezvoltarea municipiului Suceava. Pe 9 iunie Alegem Viitorul!”