Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, candidata PSD Suceava la Parlamentul European, Larisa Blanari, și alți lideri social-democrați s-au întâlnit, sâmbătă, la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, cu reprezentanți ai mediului de afaceri din localitate.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Gheorghe Șoldan, discuțiile s-au axat pe „principalele provocări” ale mediului de afaceri dornean, dar și pe revitalizarea turismului în Dorna și în întreaga zonă de munte a județului Suceava.
„Cifrele oficiale nu sunt deloc încurajatoare, chiar dacă administrația actuală încearcă să prezinte o imagine pozitivă. Dacă vreți o imagine reală a turismului din Bucovina, discutați cu oricare antreprenor din Vatra Dornei. Vatra Dornei, odată una dintre cele mai vizitate destinații turistice, atrage acum puțin peste 10% din numărul total de turiști care vizitează județul Suceava. Situația economică a municipiului Vatra Dornei este dificilă, iar mediul de afaceri local suferă”, a declarat Gheorghe Șoldan.
Acesta a arătat că deși stațiunea Vatra Dornei are cele mai multe locuri de cazare din județ, aproape jumătate dintre unitățile de cazare sunt închise sau, unele dintre ele, sunt deschise doar două-trei luni pe an. „Chiar și marile hoteluri cunoscute pentru turismul balneoclimateric înregistrează pierderi. Este necesară o strategie clară și coerentă pentru a revitaliza turismul, nu doar la Vatra Dornei, ci și în celelalte zone de interes turistic ale județului. Ministrul Ștefan Radu Oprea a subliniat existența programelor care pot ajuta unitățile administrativ-teritoriale să dezvolte stațiuni balneare sau să mărească domeniul schiabil, cu o cofinanțare minimă de 10% din partea administrației locale. Din păcate, aceste oportunități nu au fost valorificate în județul Suceava. Este timpul să schimbăm acest lucru”, a afirmat Șoldan.
În cadrul întrunirii de la Vatra Dornei, ministrul Oprea a anunțat că începând cu 17 iunie se deschide schema de minimis, prin care se oferă până la 200.000 de euro pentru operatorii economici din stațiunile balneare și balneoclimatice, „o oportunitate reală de a dezvolta afaceri și de a crea locuri de muncă în turism”.
Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Suceava a evidențiat că investițiile în turism sunt esențiale, dar pentru dezvoltare este necesară și o infrastructură rutieră.
„Drumurile moderne și eficiente sunt cruciale pentru a facilita accesul turiștilor și a stimula economia locală. De asemenea, sprijinirea antreprenoriatului este vitală. Despre acest aspect a vorbit și ministrul Bogdan Ivan, care a subliniat măsurile guvernamentale menite să încurajeze inițiativele antreprenoriale. Așadar, dezvoltarea turismului, îmbunătățirea infrastructurii rutiere și sprijinirea antreprenorilor locali sunt esențiale pentru a construi o economie robustă și sustenabilă. Am discutat aceste planuri cu Gică Apetrii, candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Vatra Dornei, și sunt convins că împreună putem aduce schimbarea necesară, atât în administrația din Vatra Dornei, cât și în cea de la Consiliul Județean”, a mai transmis deputatul Șoldan.