Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, care candidează pentru un nou mandat la președinția Consiliului Județean, a avut, sâmbătă, nu mai puțin de 10 întâlniri electorale în 12 ore, ziua fiind calificată de staff-ul său de campanie ca „zi maraton”, începută la ora 8:30, în Șcheia, și încheiată la ora 20:30, în cartierul sucevean Obcini.
„A fost o zi intensă, cu mii de strângeri de mâini și discuții extrem de aplicate cu sucevenii, care mă fac să afirm răspicat că a fost una dintre cele mai productive campanii electorale în relația mea cu electoratul. În seara aceasta, două întâlniri foarte calde și constructive au avut loc în cartierele Ițcani și Obcini. M-am întâlnit cu peste 500 de suceveni și am avut discuții în aer liber, pe baloți de paie, la Ițcani”, a transmis Gheorghe Flutur, printr-un comunicat de presă.
În cadrul acestor întâlniri, la care au fost prezenți candidatul PNL la Primăria Suceava, Lucian Harșovschi, actualul primar al Sucevei, Ion Lungu, și Ioan Balan și Bogdan Gheorghiu, președintele Flutur le-a cerut sucevenilor „să meargă pe mâna liberalilor”. El a subliniat că liberalii „au scos județul Suceava din zona socialistă și din subdezvoltare” și astăzi Suceava este „în rând cu orașe recunoscute și dezvoltate precum Cluj-Napoca, Oradea, Brașov, Sibiu și Alba Iulia”. „Întoarcerea la socialiști ar fi o greșeală enormă și un regret”, a spus Flutur.
Acesta a mai vorbit despre schimbarea de mentalitate, în primul rând a celor care conduc și vor să conducă. „Suceava la autostrada ne obligă să sistematizăm mai eficient orașul, să facem mai multe parcări și bretele de acces și să îmbunătățim ieșirile din oraș. Cel mai important lucru este să încurajăm mediul de afaceri să investească în zona noastră. Sub administrație liberală, Suceava, ca oraș și județ, va deveni patria investițiilor, aducând sucevenii plecați în străinătate înapoi acasă. Acesta va fi un pariu câștigat în favoarea bunăstării și siguranței oamenilor de aici”, a afirmat Gheorghe Flutur.
În cadrul întrunirilor electorale din municipiul Suceava, Lucian Harșovschi a prezentat programul și proiectele pentru orașul reședință de județ și a afirmat că experiența pe care o deține, alături de determinare și de schimbarea de mentalitate, dar și de ritm „vor face ca Suceava să se dezvolte și mai mult”.
Comandat de O.J. P.N.L. Suceava
Executat SC Interpress SRL
CMF: 21240015, Tiraj 2130