Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a participat, sâmbătă, 1 iunie, la inaugurarea stațiunii balneoclimaterice din Dorna Candrenilor. Mirela Adomnicăi a precizat că acest eveniment a marcat un moment important nu doar pentru comunitatea locală, ci și pentru întreg bazinul Dornelor și județul Suceava.
„Construirea de la zero, în mai puțin de doi ani, a unui complex balneoclimateric de 4000 de metri pătrați, capabil să deservească până la 1000 de persoane în vârf de sezon, exclusiv din bugetul local al unei comune, este cu adevărat remarcabilă.
Aceasta este realizarea unui primar dedicat, Dănuț Candrea, care are multe alte realizări notabile și demonstrează ce înseamnă o administrație eficientă. Nu l-am felicitat pe domnul primar Dănuț Candrea pe scenă, deoarece am făcut-o încă din faza de șantier a stațiunii și chiar în ziua premergătoare inaugurării, când am făcut împreună un tur al complexului.
În schimb, i-am mulțumit public pentru dedicarea și determinarea sa”, a transmis Adomnicăi. Ea a subliniat că primari precum Dănuț Candrea sau Viluț Mezdrea, de la Poiana Stampei, Gavril Pardau, de la Coșna, Rusu Dorin, de la Crucea, Maxim Viorel, de la Iacobeni, Cozan Vasile, de la Panaci, sunt exemple de lideri care demonstrează că omul sfințește locul, ridicând administrația locală la un nivel de performanță.
„Ei sunt o carte de vizită pentru PSD Suceava și un argument puternic în susținerea candidaților noștri pentru funcțiile de primari din Vatra Dornei, Șaru Dornei, Broșteni, Dorna Arini și Ciocănești și Cârlibaba. Dacă o astfel de investiție a fost inaugurată la Dorna Candrenilor, imaginați-vă ce ar putea realiza Apetrii Gica ca primar al municipiului Vatra Dornei. Imaginați-vă ce ar putea realiza o echipă întreagă de primari social-democrați lucrând împreună la proiecte comune pentru dezvoltarea Țării Dornelor, alături de un președinte de Consiliu Județean precum Gheorghe Șoldan, un tânăr determinat, cu viziune și susținerea celui mai puternic partid din România. Împreună, pot transforma visurile în realitate.
Așa cum la Dorna Candrenilor, un vis a devenit realitate. Acum câțiva ani, mulți spuneau că e imposibil. Sâmbătă, Dănuț Candrea, un primar social-democrat, a demonstrat că nimic nu este imposibil dacă ai viziune, determinare și echipa potrivită”, a încheiat Mirela Adomnicăi.