Din echipa cu care Lucian Harșovschi candidează pentru funcția de primar al Sucevei, dar și pentru Consiliul Local, face parte și un medic cu o activitate intensă și bun renume.
Victorina Dima a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul UMF Cluj-Napoca "Iuliu Hațieganu" și ulterior rezidențiatul în dermatologie în centrul universitar Cluj, perioadă în care a fost implicată în proiecte și granturi de cercetare ale universității.
Ulterior, s-a stabilit în Suceava activând ca medic dermatolog în serviciul privat, atât în dermatologia generală, cât și în dermato-pediatrie.
“M-am alăturat echipei lui Lucian Harșovschi din dorința de a mă implica activ în găsirea soluțiilor pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale, pentru sporirea accesului la servicii de sănătate de calitate, dar și pentru promovarea unui stil de viață sănătos mai ales în rândul copiilor.
Pentru mine, Lucian Harșovschi reprezintă un model de ambiție, hotărâre, perseverență și implicare în îndeplinirea proiectelor propuse”, a mărturisit Victorina Dima.
Prezența ei în echipa cu care vrea să-i reprezinte pe suceveni în administrația locală e un motiv de bucurie pentru Lucian Harșovschi, mai ales că experiența ei acoperă un domeniu foarte important pentru toți – sănătatea.
„Îi mulțumesc doamnei doctor pentru că a ales să facă parte din echipa noastră. Am încredere în ea, am încredere în echipă și am încredere în suceveni. Împreună vom reuși să construim în Suceava și pentru suceveni. Împreună reușim!”, a spus candidatul de primar al Sucevei la alegerile din 9 iunie.
Comandat de O.J. P.N.L. Suceava
Executat SC Interpress SRL
CMF: 21240015