Un dosar de fraudă de mari dimensiuni, care a făcut vâlvă mare la vremea la care faptele de înșelăciune au fost descoperite, s-a încheiat fără nici o condamnare în instanță. Nu pentru că faptele nu ar fi existat, ci pentru că s-a constatat că a intervenit prescripția. Adică infracțiunile sunt prea vechi pentru a fi pedepsite, conform prevederilor Curții Constituționale.
În dosar au fost judecate 28 de femei, în mare parte mame care au încasat ilegal sume importante, în contul indemnizațiilor de creștere copil, plus două femei care a fi emis adeverințele false.
Prejudiciu de 1,4 milioane de lei
Prejudiciul nu a fost deloc de neglijat. Suma totală încasată ilegal a fost de mult peste un milion de lei - 1.397.009 lei mai exact.
Afacerea a fost coordonată de două femei, una din Suceava și cealaltă din Adâncata, au stabilit polițiștii și procurorii anchetatori.
Rahila Grigorean, din Suceava, și Rodica Filip, din Adâncata, au fost reținute în arest în acest dosar pentru 24 de ore.
Conform sentinței Judecătoriei Suceava, dacă pe latura penală a intervenit prescripția, inculpatele au totuși de suportat prejudiciile aduse Statului Român, prin încasarea ilegală a indemnizațiilor.
Părți vătămate în dosar au fost Agențiile de Prestații Sociale din Suceava, Botoșani, Iași și Neamț, instituțiile care au virat sumele, în baza documentelor false.
Sentința dată de Judecătoria Suceava a fost atacată doar de două dintre inculpate, care contestă probabil sumele pe care le au de achitat.
Cele 28 au fost trimise în judecată în vara anului 2022, de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru infracțiunile de înşelăciune, uz de fals (înscrisuri sub semnătură privată și înscrisuri oficiale), participație improprie la fals intelectual, complicitate la înșelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual și participație improprie la înșelăciune.
Adeverințe de venit false care au indus inițial în eroare funcționari de la două instituții
”În perioada 2016-2021, au indus în eroare Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, prezentând ca adevărată fapta mincinoasă că ar fi îndeplinit condițiile de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, reușind să obțină acest venit prin mijloace frauduloase, folosind adeverințe de venit falsificate emise de două societăți comerciale și adeverințe privind îndeplinirea stagiului de cotizare emise de Casa Județeană de Pensii Suceava, cunoscând că nu atestă împrejurări corespunzătoare adevărului. Prin depunerea declarațiilor de venit către organul fiscal, inculpatele au determinat pe funcționarii publici din cadrul Casei Județene de Pensii Suceava să comită, fără vinovăție, infracțiunea de fals intelectual, prin emiterea de adeverințe privind stagiul de cotizare al celor 28 de inculpate cu date care nu corespund adevărului. Prejudiciul creat bugetului de stat prin activitatea infracțională a inculpatelor este de 1.397.009 lei”, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
În dosar,procurorii au aplicat măsuri asigurătorii privind sechestrul asupra unor bunuri imobile cu valoarea estimativă de 38.000 de euro, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul reparării pagubei produse prin infracțiune.
Condamnări pentru înșelăciune pentru fapte identice, dar comise mai recent
De precizat că într-un alt dosar privind același tip de fapte, dar comise mai recent, Judecătoria Suceava a aplicat pedepse pentru înșelăciune și complicitate față de 9 inculpate. Și în acest dosar printre cele trimise în judecată se află și Rachila Grigorean, plus 8 mame care au încasat indemnizații.
În acest dosar faptele sunt mai recente, astfel că nu a intervenit încă prescrierea.
”În perioada octombrie 2021 – aprilie 2022, 8 inculpați, în complicitate infracțională cu inculpata din municipiul Suceava, au încercat să fraudeze bugetul de stat prin obținerea ilegală a indemnizațiilor pentru creșterea copiilor prin depunerea unor documente false de angajare către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Suceava”, a rezultat din anchetă.
Cele opt au primit pedepse cu suspendare și au de achitat prejudiciile.
Acest dosar nu este însă finalizat, fiind acum pe rolul Curții de Apel Suceava, care va da în toamnă sentința finală.