Clipe emoționante, bucurie, melancolie și, la final, speranța revederii. Sunt sentimente pe care le-au trăit recent foști elevi ai Colegiului Național „Petru Rareș”, care au ales să se reîntâlnească după 35 de ani de la terminarea clasei a XII-a. 61 de colegi din promoția 1989 s-au revăzut sâmbătă, 25 mai 2024, în Aula Colegiului „Petru Rareș”, cu foști dascăli și au depănat amintiri.
Chiar la începutul ceremoniei, pr. Justinian Remus Cojocar, de la Biserica „Sf. Dumitru” Suceava, a oficiat o scurtă slujbă de pomenire pentru colegii și profesorii care, între timp, au plecat la Ceruri.
Moderatorul evenimentului a fost Diacon Sorin Mihalache, care a anunțat încă de la începutul „revederii” că organizatorii evenimentului (Dalia Mureș, Silviu Ungureanu, Alina Dăscălescu) au pregătit trei momente speciale, spre bucuria întregului auditoriu.
Profesori și elevi deopotrivă au vizionat mai întâi un film cu imagini din perioada liceului, dar și fotografii de la întâlnirile anterioare. Printre piesele alese pentru coloana sonoră au fost cel puțin două foarte sugestive: „Ani de liceu”, Stela Enache și Florin Bogardo („Ani de liceu / Cu emoții la română / Scumpii ani de liceu / Când la mate dai de greu / Ani de liceu / Când ții soarele în mână / Și te crezi legendar Prometeu”), din filmul „Liceenii”, și piesa „A XII-a”, Voltaj („Fără să-mi dau seama / Anii au trecut / Caut zi de zi în jurul meu / Forța să mă lupt. / Și când mă privesc în ochii lor / Simt că îmi cresc aripi / Pot să zbor / Fără să-mi dau seama / Anii au trecut…”).
La întâlnire au participat și dascăli îndrăgiți, profesorii Mateescu Pamfilia, Covrig Anișoara, Moraru Cornelia, Crasan Rodica, Milici Radu, Lungu Gheorghe, Cazacu Catinca, Timu Monica, Tomasciuc Lenuța, Dungeanu Daniela, Chirica Viorel, Lisman Constanța, cărora li s-au adus mulțumiri din partea foștilor elevi, pentru că au sădit în ei cunoștințe, dar și o anumită conduită, iar ei, la rândul lor, au mulțumit pentru că nu au fost uitați și au împărtășit, împreună, bucuria revederii.
„M-am străduit să îndeplinesc toate misiunile care mi-au fost hărăzite cu demnitate”
Profesorii diriginți au citit catalogul, elevii au răspuns „Prezent”, după care, fiecare, a povestit, pe scurt, parcursul în carieră, în viața personală, după anii de liceu. Așa am aflat că mulți dintre adulții de astăzi, adolescenții anilor 1985-1989, au adunat cele mai frumoase amintiri în anii de liceu, amintiri care au rămas filigranate în suflet și pe care nu vor să le piardă.
Dimpotrivă, vor să adune noi amintiri de neuitat, amintiri de la întâlnirile-revederile după mai mulți ani de la terminarea liceului, reuniuni de suflet care nu merită să fie ratate. Cu toții au fost de acord că timpul nu iartă pe nimeni, că fiecare clipă din viață trebuie trăită frumos, fiecare revedere cu foștii colegi înseamnă un strop de fericire.
„Sufletul” evenimentului, organizatorul principal, Dalia Mureș (considerată mereu de colegii de clasă omul întreprinzător, bun la învățătură, atent la cerințele celor din jurul ei, atunci, în liceu, dar și acum), consilier superior la Primăria Municipiului Suceava, a spus că este foarte bucuroasă că a reușit, împreună cu colegii, să organizeze acest eveniment și că toată lumea s-a simțit bine. „Pot să spun că am sentimentul că nu am trăit degeaba, când mă uit la copiii mei, care, de asemenea, s-au format în acest liceu. Băiatul cel mare este medic neurochirurg la Paris, deocamdată, iar cel mic, dacă dă Bunul Dumnezeu, în cel mult o lună, va fi și el medic. Eu, în general, m-am străduit să îndeplinesc toate misiunile care mi-au fost hărăzite cu demnitate. Vă mulțumesc că ați venit la întâlnire și mă bucur să vă revăd”, a completat Dalia Mureș.
Destin
Un discurs emoționant a avut și Tatiana Speranţa Perhinschi: „Stimați profesori, dragi colegi, mă bucur foarte mult că vă revăd. Din punct de vedere personal, am să vă spun ce s-a întâmplat cu viața mea: după terminarea liceului, m-am căsătorit, dar, din păcate, nu a funcționat acea căsnicie, însă Dumnezeu mi-a dăruit o fată, care acum are 29 de ani și este actriță în Italia. Apoi, m-am recăsătorit. Am avut o căsnicie minunată, pot să spun că am avut norocul de a cunoaște fericirea, căsnicie din care am o fată în vârstă de 15 ani, care este în anul II de liceu și urmează pasiunea tatălui ei, vrea să lucreze în HoReCa (Hoteluri, Restaurante, Catering). În ochii fetiței mele îl văd pe soțul meu. Din păcate, acum 10 ani, soțul meu a decedat. Sunt văduvă. Nu m-am recăsătorit, pentru că am avut alături un om extraordinar, pe care l-am iubit și o să-l iubesc toată viața. Din punct de vedere profesional, după terminarea liceului, am urmat Școala postliceală de tehnician dentar. Am profesat ca tehnician dentar câțiva ani, dar pasiunea și dorința de a deveni medic m-au purtat pe această stradă. Acum profesez ca medic cardiolog în Italia, iar în timpul liber care îmi rămâne sunt carabinier, fac parte din Asociaţia carabinierilor din Rimini.Mi-am dezvoltat și parte artistică. Sunt și actriță, după ce am urmat Academia de Film și Televiziune din Cesena, și, uneori, fac și spectacole, pentru că am urmat și Școala de Canto <Valeriu Poleakov> de la Chișinău (...) Vă pot spune ce am făcut eu mereu în viață și ce o să fac mereu: voi crede în Dumnezeu, pentru că fără Dumnezeu nu se poate realiza nimic. În tot ceea ce facem, dacă îl punem pe Dumnezeu, îl vom găsi în toate momentele pe care le vom traversa în viață. Vă mulțumesc pentru că m-ați ascultat și vă doresc sănătate”.
Petrecere și momente artistice-surpriză
Cu modestie, cu multă muncă, dăruire, dragoste, suceveanca Tatiana Perhinschi a reuşit să-şi facă o carieră în Italia. Ea vindecă inima omului, ca medic cardiolog, dar alină prin voce, prin muzică, și suferințele sufletești ale oamenilor, pentru că transmite atât de multe sentimente curate și sincere. Cardiologul sucevean încearcă să îmbine armonios muzica şi cardiologia, iar aprecierile nu s-au lăsat așteptate. La petrecere (eveniment care a avut loc în seara zilei de sâmbătă, cu mâncare bună, muzică de calitate, momente artistice surpriză, toate armonizate cu prietenie și multă poveste), Tatiana Speranţa Perhinschi (colegii îi spuneau în liceu Speranța) le-a oferit colegilor un moment artistic deosebit. Ea a interpretat piese de muzică populară, îmbrăcată în costum popular autentic, fiind însoțită și de câteva perechi de dansatori profesioniști de la Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava. Dansatorii suceveni au prezentat și o suită de dansuri din Bucovina, după care au invitat publicul la joc și voie bună.
Tatiana a primit multe aprecieri și aplauze din partea foștilor colegi. Participanții au spus că a fost un eveniment foarte bine organizat, la înălțimea așteptărilor, având în vedere organizatorii, cărora cu toții, la unison, le mulțumesc. Nimeni nu se dădea dus de la petrecere, nu voia să renunțe la... „revedere”, la muzică, la dans, la poveste, doar că zorii băteau la ușă și fiecare avea de ajuns „acasă”, chiar dacă acel dulce „acasă” era la mii de kilometri distanță. Toți foștii liceeni au scris câteva gânduri în „Caietul de amintiri” și au promis că își vor păstra zâmbetul, prospețimea, energia pentru următoarele întâlniri, care speră să fie la fel de reușite.