Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri (FEAA) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) a organizat, la finele săptămânii trecute, o întâlnire cu reprezentanți ai mediului socio-economic sucevean în vederea corelării programelor de studii cu necesităţile în schimbare ale pieţei muncii.
Scopul acestui eveniment, înscris în şirul de evenimente dedicate Zilelor și Nopților Studențești (ZNST), derivă din „preocuparea USV de creştere a calităţii educaţiei oferite studenţilor şi de o mai bună inserţie a acestora pe piaţa muncii”, spun organizatorii.
La acest eveniment au fost invitaţi angajatori din judeţul Suceava care desfăşoară activităţi economice în sfera afacerilor internaţionale şi naţionale, în sfera serviciilor informatice, precum şi în sistemul bancar şi de asigurări, deoarece programele de studii Afaceri Internaţionale (AI), Administrarea Afacerilor (AF), Finanţe şi Bănci (FB) şi Informatică Economică (IE) ale FEAA/USV se află anul acesta în evaluare instituţională.
La acest eveniment au participat şi cadrele didactice universitare ale FEAA, cu scopul de a iniţia un parteneriat de durată între mediul academic sucevean şi mediul socio-economic, care să contribuie la crearea unui cadru potrivit dezvoltării profesionale şi personale a tinerilor din regiunea N-E a României.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr însemnat de reprezentanţi ai mediului de afaceri sucevean, precum: Alpha Bank România SA, Banca Naţională a României – Agenţia Suceava, Banca Transilvania SA – Sucursala Suceava, BRD Groupe Societe Generale – Sucursala Suceava, CEC Bank SA – Sucursala Suceava, ING Bank SA – Sucursala Suceava, NN Asigurări Suceava, CAR Pensionari Suceava, SC Altfel SRL, Anasped SRL, Antramicons SRL, Arinvest Holding SRL, Be SmartDev SRL, Bewoodiful SRL, Blur Software SRL, Bucovina Expert Construct SRL, Casa Grup SRL, Darex Auto SRL, Destine Broker SRL, Dezstore SRL, General Construct SRL, General Dynamics SRL, Ilciuc Universal Construct SRL, Interbrands Orbico SRL – Punct de lucru Suceava, ItalStyl SRL, Ketek Cloud Solution SRL, Lust Expert SRL, Poli-Tehnic Group SRL, Radburg Center SRL, Solutions Development Group SRL, Uniquit System SRL, Visus Optik SRL.
După cuvântul de deschidere adresat invitaţilor de către conducerea FEAA şi prezentarea participanţilor, reprezentanţii instituţiilor bancare, de asigurări, precum şi ai agenţilor economici prezenţi au fost rugaţi să analizeze planurile de învăţământ pentru programele de studii supuse evaluării instituţionale, precum şi seturile de competenţe adiacente acestora.
Discuţiile au continuat într-un mod activ, subiectele dezbătute orientându-se cu precădere pe:
- Identificarea opiniilor reprezentanților mediului socio-economic privind calitatea absolvenților și relevanța planurilor de învățământ pentru programele de studii Afaceri Internaţionale (AI), Administrarea Afacerilor (AF), Finanţe şi Bănci (FB) şi Informatică Economică (IE);
- Propuneri de modificare a planurilor de învățământ;
- Soluţii şi strategii de îmbunătățire a calității educației pentru absolvenţii din domeniul economic, cu precădere de la programele de studii AI, AF, FB şi IE;
- Creşterea gradului de conformare a competenţelor oferite studenţilor şi intercorelarea lor cu cerinţele pieţei muncii;
- Analiza-diagnostic a pieţei muncii în context actual şi de perspectivă, în vederea identificării mutaţiilor ce vor surveni în cadrul acesteia şi adaptarea precoce a ofertei USV la noile necesităţi.
Feedbackul angajatorilor, precum şi concluziile la problematicile supuse dezbaterilor au fost surprinse de către responsabilii de programe de studii în cadrul unor minute de şedinţă, iar ulterior vor fi incluse în cadrul Raportului anual de monitorizare a programelor de studii, ce include propuneri de îmbunătățire a calității educației pentru programele de studii oferite de USV.
„Evenimentul a permis iniţierea şi consolidarea relaţiilor interinstituţionale ale FEAA/USV cu mediul socio-economic, nivelul ridicat al dezbaterilor, precum şi importanţa şi actualitatea problemelor ridicate de participanţi au convins organizatorii că astfel de manifestări sunt extrem de utile în vederea corelării şi adaptării permanente a ofertei educaţionale a USV cu cerinţele pieţei muncii şi, în consecinţă, trebuie să devină o tradiţie”, au mai completat organizatorii.