Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a fost prezent luni dimineață în municipiul Vatra Dornei, unde alături de viceprimarul Marius Rîpan a verificat stadiul lucrărilor la noua bază de agrement din Lunca Dornei. „De luni dimineață suntem din nou la Vatra Dornei, cu viceprimarul Marius Rîpan, aici, pe șantierul din Lunca Dornei, unde se sapă pentru noile bazine de înot. Este un proiect de aproape de 10 milioane de euro. Aici vor fi trei bazine de înot, unul semiolimpic de 25 x 12,5 metri, unul pentru adulți și altul pentru copii. Toate bazinele vor fi acoperite și încălzite cu două surse de căldură, pompe de căldură și gaz metan. Aici, oamenii din Dorna, dar și turiștii își vor putea petrece timpul liber într-o zonă superbă, pentru că noua bază de agrement va dispune și de bowling și saună”, a precizat Flutur.
El a adăugat că și Consiliul Județean Suceava va completa investițiile în turism din Vatra Dornei prin care oferta acestui municipiu stațiune turistică de interes național va fi mult mai complexă. „Suntem și noi alături de dumnealor, mai ales că noi, Consiliul Județean, venim cu acea pistă de biciclete care se amenajează pe traseul Via Transilvanica, pe o lungime de 200 de kilometri în județul Suceava, și care va trece pe aici. Acest traseu vine de la Putna, apoi cu un traseu prin munți, pe Bărnărel, ajunge la Dorna și merge mai departe prin pasul Tihuța spre Ardeal. Investiții frumoase pe turism au și în parcul Veverița, dar au și alte zone de agrement. Și sunt convins că Vatra Dornei redevine în următorii doi ani perla Munților Carpați aici în nord, unde poți să vii două săptămâni liniștit să îți petreci un concediu”, a transmis Gheorghe Flutur.