Sebastian Duceac, tânărul de 21 de ani care a provocat accidentul mortal din dimineața zilei de 1 mai, de pe DJ 209, de la Frumoasa, avea o alcoolemie de peste 1 la mie în sânge. Mai exact, prima probă a indicat o concentrație de 1,22 la mie, iar a doua, luată după o oră de la prima, a indicat 1,10 la mie în sânge. Trebuie văzut că a doua valoare de la a doua probă este în scădere, ceea ce înseamnă că tânărul consumase alcool mult mai devreme.
De altfel, acestuia i s-au recoltat probe de sânge la circa 7 ore de la producerea accidentului, și asta pentru că s-a baricadat în casă și nu a mai ieșit decât după sosirea avocatului care-l reprezintă și care l-a convins să se predea.
Sebastian Duceac a mai aflat luni că măsura arestului preventiv, luată în ziua de 2 mai, a fost prelungită cu încă 30 de zile. Decizia a fost luată încă de săptămâna trecută de un magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Suceava, care a admis propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Soluția a rămas definitivă luni, după ce un complet de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava a respins contestația depusă de Sebastian Duceac.
Tânărul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Ancheta este coordonată de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar acesta ia în calcul orice variantă de lucru.
Mai exact, există suspiciuni că Bogdan Ionuț Sefciuc, tânărul de 25 de ani care și-a pierdut viața, ar fi fost lovit intenționat și nu dintr-o întâmplare nefericită, ceea ce ar schimba total datele problemei, inclusiv încadrarea juridică a faptei.
În primul rând nu se știe ce căuta victima la acea oră, 5.00 dimineața, pe drumul de la Frumoasa, în condițiile în care Bogdan Sefciuc locuia în cartierul George Enescu, din municipiul Suceava.
Apropiații celui decedat susțin că între acesta și Sebastian Duceac a existat un conflict, iar ultimul ar fi fost lovit de Bogdan Sefciuc. Pentru a se răzbuna, tânărul de 21 de ani ar fi urcat la volanul autoturismului marca VW Touran și l-ar fi lovit intenționat pe Bogdan Sefciuc.
Dacă această variantă se va confirma ar fi un scenariu extrem de sumbru. Lucrurile se vor lămuri cu siguranță cu ocazia anchetei.
În ziua accidentului, după ce au obținut mandatul de percheziție, polițiștii au mers la locuința din Frumoasa unde Sebastian Duceac locuiește. Au verificat și ridicat probe de la mașina implicată în accidentul mortal. Aceasta era avariată serios pe partea stângă față, iar în interior a fost găsit și un topor. De asemenea, în locuință și în curte s-au găsit mai multe urme de sânge.
Pe parcursul acestor acțiuni a fost prezent și Sebastian Duceac și avocatul care îl reprezintă. Autorul accidentului a susținut mereu că nu o cunoștea pe victimă și că nu aveau nici o legătură.
Acest aspect va fi lămurit la percheziția informatică a telefonului, dar și prin coroborarea cu celelalte probe din dosar, inclusiv audierea martorilor.