S-a încheiat ediția a II-a a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, Suceava, 20-21 mai 2024. Manifestarea a fost inițiată de Gheorghe Cîrstian, profesor la Colegiul Național “Petru Rareș” din Suceava, coordonatorul Casei de Poezie Light of ink, și organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, „spre amintirea ieromonahului Nectarie Chiriță, fost egumen al Schitului Cărbuna (Vânători - Neamț)”. Organizatorii concursului au fost: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților – Parohia “Nașterea Maicii Domnului” Suceava (preot Viorel Ioan Vârlan), Fundația “In Memoriam” Suceava, Casa de Poezie Light of ink Suceava.
Membrii juriului: Adrian Alui Gheorghe, poet, publicist, editor – președinte; Daniela Ceredeev – profesoară MERITO, inspectoare de religie, promotoare culturală – membră; Paul Aretzu, poet, critic literar, eseist – membru; Moni Stănilă, poetă, jurnalistă, promotoare culturală – membră; Emil Munteanu, profesor MERITO, publicist, editor – membru; Savu Popa, profesor, cronicar literar, promotor cultural – membru; Gheorghe Cîrstian, profesor, promotor cultural, inițiatorul proiectului – secretar.
Laureații ediției: Theodora Sterpu, Iași, Marele Premiu Light of Life; Vasi Prode, Sibiu, Premiul I; Cătălina Suditu, Iași, Premiul al II-lea; Teodora Hizanu, Tulcea, Premiul al III-lea; Lavinia Zamă, Dolhasca, Premiul special “Ieromonah Nectarie Chiriță”; Maria Pușcașu, Suceava, Premiul special “Autor din Bucovina”.
Programul: 20.05.2024, ora 16.30, Sala-muzeu Biserica Nașterea Maicii Domnului: Conferință Paul Aretzu, “Perenitatea poeziei religioase”, Lectură Adrian Alui Gheorghe din volumul în pregătire “Nu-i mai așteptăm pe barbari” (Tracus Arte), Vizită la Mănăstirea Dragomirna; 21.05.2024, ora 11.30, Interior Biserica Nașterea Maicii Domnului: Concert de muzică religioasă susținut de membri ai Grupului psaltic TRONOS, Recital de poezie religioasă Andreea Teodora Balan, Festivitatea de premiere.
Moderatori: poetul Vlad Sibechi și poeta Alexia Plăcintă. Organizatori: preot Viorel Ioan Vârlan și profesor Gheorghe Cîrstian.
După programul primei zile, a fost organizată o vizită la Mănăstirea Dragomirna. Organizatorii au mulțumit stareței Mănăstirii Dragomirna, stavrofora Maria Magdalena Gherghina, pentru primirea deosebit de călduroasă și pentru minunatele momente petrecute împreună.
Poetul Adrian Alui Gheorghe, președintele juriului, a elogiat sensul înalt al poeziei religioase, pe care o cultivă tinerii poeți: „Poezia este, într-o definire la îndemână, o nelinişte pe care o încearcă mai fiecare om. Neliniştea în preajma unui pom înflorit sau a unei dimineţi poate fi poezie. Neliniştea în preajma fiinţei iubite, la fel. Putem trăi fără această nelinişte? Nu cred. (...) Și cât vor fi pomi înfloriţi, cât vor fi poveşti de iubire, poezia va avea prezent şi sens”.
Poetul Paul Aretzu, în conferința „Perenitatea poeziei religioase”, a vorbit despre valoarea de adevăr a poeziei cu tematică religioasă, cu origini în textul Bibliei și în cărțile Sfinților Părinți, având o continuitate niciodată pusă în pericol, fiindcă, “la fel ca rugăciunea, e o formă directă, deosebit de expresivă, de comunicare cu Dumnezeu”.
Părintele Viorel Ioan Vârlan a exprimat bucuria de a participa la organizarea concursului în cadrul parohiei, în Biserica Nașterea Maicii Domnului, numită și Biserica „In Memoriam”, evenimentul fiind văzut ca o “manifestare a comunității în har, poezia având deosebita calitate de a-i aduce alături pe iubitorii de frumos, pe cei tineri, mai ales”.
Stavrofora dr. Gabriela Platon, stareța Mănăstirii Voroneț, care a și oferit din partea mănăstirii un premiu consistent, a adresat felicitări și cuvinte de încurajare pentru tinerii poeți, laureați ai concursului, “care își exprimă cum nu se poate mai frumos, prin poezie, profunda lor relație cu Dumnezeu”.
Profesoara Daniela Ceredeev, inspector școlar, și-a exprimat admirația pentru organizatorii concursului de poezie religioasă, evidențiind profunzimea poeziei religioase a tinerilor, “bucuria mărturisirii, într-un fel autentic, într-un fel tineresc, neașteptat”.
Profesorul Gheorghe Cîrstian a vorbit despre ideea inițierii concursului, precum și despre valoarea formativă, de durată, a poeziei religioase, percepută ca “o experiența înălțătoare, care îi aduce pe tineri mai aproape de Dumnezeu”.
Au încântat publicul prezent cu vocile lor, oferind piese din extraordinară muzică religioasă, membri ai Grupului psaltic TRONOS al Patriarhiei Române, care și-au manifestat bucuria deplină de a participa la manifestarea de la Suceava.
De o rară sensibilitate a fost și recitarea oferită de Andreea Teodora Balan, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național “Petru Rareș”, care a propus în stilul inconfundabil poemul “Sfântul”, admirabila creație a poetului Adrian Alui Gheorghe: “Ah, ce largă e lumea, spuse Sfântul, / uimit / de cum se leagă drumurile unul de altul / până spre infinit, / de parcă un om s-ar prelinge în altul, / de parcă un copac s-ar prelinge în altul, / de parcă o apă s-ar prelinge în alta / ca vinul de împărtăşanie de pe o buză pe alta.”
La finalul manifestărilor, a avut loc premierea câștigătorilor concursului, care au primit diplome și premii în bani, în valoare totală de peste 5.000 de lei. Organizatorii au mulțumit tuturor sponsorilor pentru suportul financiar oferit cu generozitate.
(Echipa organizatoare „Light of Life”)