Patru clădiri de locuințe, situate în zona zero a Sucevei, în jurul esplanadei Casei de Cultură, vor fi renovate și eficientizate energetic, printr-un proiect ambițios, care își propune să transforme imaginea zonei centrale.
Contractul de renovare energetică a imobilelor din cadrul Asociației de Proprietari Nr. 3 – Lot 2 a fost semnat miercuri de către viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi, cu reprezentantul firmei Test Prima, Viorel Juravle.
„De acest proiect de renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din zona centrală a Sucevei vor beneficia peste 150 de locuitori, din 78 de apartamente. Valoarea totală a proiectului se ridică la 10.890.243,075 lei fără TVA, din care 10.521.040,575 lei sunt alocați pentru renovarea energetică aprofundată, iar 369.202,500 lei pentru instalarea a trei stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Renovarea va acoperi o suprafață desfășurată totală de 8.549 mp și va include următoarele blocuri: bloc 4 Hotel (scara A+B+C+D), str. Nicolae Bălcescu nr. 4, bloc 1A, str. Dimitrie Onciu nr. 10, bloc 1B, str. Nicolae Bălcescu nr. 6, bloc 1C, str. Nicolae Bălcescu nr. 8”, a precizat Lucian Harșovschi. Termenul de execuție este de 12 luni de la începerea lucrărilor.
„Tot ceea ce înseamnă careul de blocuri din jurul Casei de Cultură din Piața 22 Decembrie va fi reabilitat cu zero costuri pentru locuitorii din zonă. Renovarea energetică a clădirilor va conduce la o reducere semnificativă a consumului de energie, contribuind astfel la protejarea mediului și la scăderea costurilor pentru locatari. În plus, instalarea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice este un pas important spre un viitor mai sustenabil”, a spus Lucian Harșovschi.
Municipalitatea suceveană urmează să desemneze câștigătorul licitației pentru al doilea lot de la Asociația de proprietari Centru, în „cursă” fiind rămase două firme. Ulterior, în maximum 20 de zile va fi semnat contractul.
Proiectul de renovare include o serie de lucrări menite să îmbunătățească eficiența energetică a clădirilor, respectiv izolarea termică a pereților exteriori, planșeului de la pod și intradosului planșeului peste subsol cu plăci rigide de vată minerală, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu ferestre și balcoane din PVC cu eficiență ridicată, montarea de glafuri interioare și exterioare, refacerea tencuielilor și finisajelor interioare, modernizarea instalației de încălzire și a celei de apă caldă menajeră (a.c.m.), inclusiv înlocuirea corpurilor de încălzire și montarea de robinete cu cap termostatic, reabilitarea acoperișului, refacerea accesului imobilelor și a trotuarelor perimetrale, dar și instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice, pentru generarea de energie electrică.