Curg condamnările pentru hoții care spărgeau casele oamenilor de afaceri din Suceava. Ultima pronunțare îi vizează pe Cezar Ioan Dumitru, zis ”Crețu”, și pe Cătălin Tiberiu Chiriac, fost Mercheș.
Primul dintre ei a primit o condamnare totală de 11 ani, 3 luni și 20 de zile, și asta pentru că la pedeapsa aplicată acum pentru infracțiunea de furt calificat s-au adăugat alte ”cozi” din mai multe condamnări anterioare. Celălalt hoț, Cătălin Tiberiu Chiriac, fost Mercheș, a primit 8 ani și 9 luni de închisoare.
Trebuie spus că aceste pedepse au fost aplicate de Curtea de Apel Suceava, care a menținut soluția de la Judecătoria Suceava.
Soluția este definitivă, iar instanța a mai constatat că victima, care este sora unui cunoscut afacerist sucevean, nu s-a constituit parte civilă.
Furtul a avut loc în cursul anului 2016, iar la acea vreme hoții au plecat cu bunuri în valoare de circa 30.000 de lei.
Cezar Ioan Dumitru și Cătălin Tiberiu Chiriac se află în pușcărie de mai mulți ani, după ce au fost găsiți vinovați de comiterea mai multor furturi cu prejudicii totale mari.
Cei doi au mai acționat alături de alți indivizi, printre care Sergiu Nicolae Lahman sau Vasile Marian Pirojec, zis ”Pîrjoală”. În fapt, au fost mai multe echipe care acționau, iar pedepsele au curs ulterior una după alta.