Duminică, 26 mai, Crosul Sucevei - ediția a IX-a, revine în Piața 22 Decembrie din Suceava.
”Startul crosului este de la ora 16:00 și, în această cursă de alergare, se vor alinia cetățeni de toate categoriile de vârstă și gen.
Înscrierile se fac la cortul oficial amplasat în Piața 22 Decembrie, cu un act de identitate sau certificat de naștere, pe data de 25.05.2024 între orele 14:00-16:00 și în ziua crosului între orele 12:00-16:00”, a precizat viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi.
Evenimentul beneficiază de o finanțare de 100.000 lei din bugetul local, din care se vor acorda inclusiv premii care constau în tricouri, rucsacuri, medalii, cupe, diplome, agende personalizate.
Traseul competiției pentru toate categoriile de vârstă pornește din Piața 22 Decembrie (Esplanada Casei de Cultură a Municipiului Suceava).
Pentru categoriile 11-55+ ani, traseul este compus dintr-o singură buclă și se va desfășura pe următoarele străzi: Nicolae Bălcescu, Mihai Viteazul/Aleea Anastasie Crimca, Policlinică, Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu. Acest traseu va fi semnalizat prin benzi de delimitare (garduri, balize de semnalizare amplasate la intersecțiile cu diverse străzi adiacente) și va fi supravegheat de comisari (arbitri) de cursă, amplasați în diferite puncte ale traseului.
Pentru categoriile de vârstă până la 10 ani, traseul scurt se desfășoară astfel: Piața 22 Decembrie - Restaurant Burger-Time, Prefectura Suceava (întoarcere buclă), Biserica Catolică, Muzeul Național al Bucovinei, Banca ING, sosire în Piața 22 Decembrie.
”Încurajez ca toți sucevenii să facă sport pentru o minte sănătoasă într-un corp sănătos (Men sana in corpore sano.). Am participat și în anii trecuți și voi participa și anul acesta la Crosul Sucevei, unde vă aștept în număr cât mai mare”, a adăugat Lucian Harșovschi.
Participanții vor fi grupați în funcție de vârstă astfel:
- categoria OPEN (adulți), vârsta 50+ ani, masculin + feminin, distanța de alergare 2.000 m;
- categoria de vârstă 41-50 ani, masculin + feminin, distanța de alergare 2.000 m;
- categoria de vârstă 36-40 ani, masculin + feminin, distanța de alergare 2.000 m;
- categoria de vârstă 30-35 ani, masculin + feminin, distanța de alergare 2.500 m;
- categoria de vârstă 22-29 ani, masculin + feminin, distanța de alergare 2.500 m;
- categoria de vârstă 18-21 ani, masculin + feminin, distanța de alergare 2.500 m;
- categoria de vârstă 15-17 ani, băieți + fete, distanța de alergare 2.000 m;
- categoria de vârstă 11-14 ani, băieți + fete, distanța de alergare 1.000 m;
- categoria de vârstă 8-10 ani, băieți + fete, distanța de alergare 800 m;
- categoria părinte și copil, vârsta sub 8 ani, distanța de alergare 600 m.
Crosul Sucevei este finanțat de municipalitatea suceveană încă din 2016, fie prin programul de finanțare nerambursabilă, fie prin contract de asociere, iar până acum au mai fost două ediții care s-au desfășurat în luna mai (cele din anii 2016 și 2021).