Candidatul PNL la Primăria municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, invitat la emisiunea „Eu cu cine votez?”, a răspuns acuzațiilor aduse de principalii contracandidați, precum și întrebărilor, unele dintre ele foarte acide, venite de la cititori. El a explicat care este situația de la SC Servicii Comunale SA, arătând că, în ultimii trei ani, datoriile acestei societăți au scăzut de la 4 milioane de euro la un milion de euro. De asemenea, a detaliat și modul în care se asfaltează în municipiu, din punct de vedere tehnic, explicând astfel de ce, într-o primă fază, canalele de pe anumite drumuri sunt acoperite.
„În această campanie, noi nu venim cu mizerii, nu venim cu defăimări”, a spus Bogdan Loghin și a justificat atacurile asupra lui ca fiind venite din partea celor „care nu reușesc să obțină de la mine ceea ce vor în mod ilegal. (...) Sunt cei care au pus mâna pe municipiul Rădăuți, o zonă mafiotă, pot să v-o spun”.
Vizionând înregistrarea emisiunii, pe pagina noastră de Facebook sau pe canalul de YouTube al „Monitorului de Suceava”, puteți afla în ce context a afirmat Bogdan Loghin că „Dacă se întâmplă lucrul acesta, dar nu pentru următorii 4 ani, pentru următorii 20 de ani, Rădăuțiul va rămâne în beznă” și cum a răspuns la întrebarea: „De ce vă consideră lumea arogant?”