Activitatea militarilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava a fost apreciată, sâmbătă, la cel mai înalt nivel, prin decorarea Drapelului de Luptă al unității.
Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, a fost conferit anul trecut, la data de 13 septembrie 2023, cu ocazia Zilei Pompierilor din România, de către președintele României, Klaus Iohannis, iar sâmbătă a fost atașat Drapelului de Luptă, de către secretarul de stat dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Ceremonialul militar s-a desfășurat pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei, cu participarea generalului Dan-Paul Iamandi, inspector general al IGSU, a primarului de Suceava, Ion Lungu, a prefectului Alexandru Moldovan, a vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, Neculai Barbă, și a șefilor inspectoratelor pentru situații de urgență din județele vecine și a altor oficialități.
Șeful DSU, dr. Raed Arafat, a subliniat că decorarea Drapelului de Luptă al ISU Suceava este „o nouă recunoaștere”, „la cel mai înalt nivel”, a modului în care pompierii militari suceveni au servit comunitatea și țara, evidențiind implicarea ISU în gestionarea pandemiei de Covid-19 și în criza refugiaților de război din Ucraina. „ISU Suceava este un inspectorat merituos, bine pregătit. (...). Ați servit nu numai România, ci și vecinii României”, a spus dr. Arafat.
Devotamentul şi spiritul de sacrificiu dovedite în îndeplinirea misiunilor de apărare a vieţii, bunurilor şi mediului împotriva dezastrelor şi incendiilor, precum şi în implementarea măsurilor de protecţie civilă, de către pompierii militari suceveni au fost apreciate și de gen. Diamandi, de prefectul Moldovan, de vicepreședintele Barbă și de primarul Lungu. În numele ISU, col. Costică Ghiață a mulțumit pentru distincția acordată unității de pompieri pe care o conduce.
Sâmbătă, pompierii suceveni au sărbătorit 100 de ani de la prima atestare a unei unități de pompieri militari suceveni, secţia de pompieri Fălticeni, al cărei „certificat de naştere” a fost semnat la data de 10 iunie 1924. Unitatea a fost înființată cu cinci ani înainte ca Inspectoratul Pompierilor Militari să fie transformat în comandament de armă, la 2 august 1929.