Candidatul Alianței Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) pentru funcția de primar al Sucevei, Marian Andronache, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că vrea ca toți sucevenii să participe la dezvoltarea orașului. Marian Andronache a spus că în calitate de primar intenționează să discute cu sucevenii atunci când se va dezbate bugetul local, astfel încât să fie finanțate proiecte în fiecare cartier. „Vorbim deci de bugetare participativă. S-a încercat așa ceva prin 2017-2018, însă a fost numai așa un fum, practic, nu s-a lăsat și cu rezultate. Ceva nerealist. S-au pus în discuție 40 de proiecte, 40 de proiecte alese mai mult de către funcționarii primăriei, nu de către cetățenii Sucevei. S-au pus pe un site și cetățenii au votat proiectele pe care și le doresc din cele 40. Primele 10 proiecte au fost bugetate cu 500.000 de lei fiecare, iar din acestea nu știu dacă s-au realizat trei, dacă s-au dus la îndeplinire. Au fost la dispoziție două săptămâni pentru vot și numai cei care au știut și au fost informați au dat voturi. Practic proiectele respective erau tot ale camarilei de partid, ale consilierilor lor, ale celor care conduceau în acel moment primăria. Așa că nu e semnificativ ce au făcut ei. Noi trebuie să avem întâlniri în permanență cu oameni, să avem un site la dispoziție în care omul în fiecare zi poate să spună ce-și dorește de la Suceava, iar la final, în momentul când vrem să facem bugetul, să ținem cont de părerea lor și acele lucrări să le facem. Deci, de bugetarea participativă vom ține cont an de an”, a declarat Marian Andronache.
Candidatul ADU pentru Primăria Suceava a dat asigurări că are programe de investiții pentru fiecare cartier sucevean. El a subliniat că prin aceste proiecte vrea să reducă decalajele existente între cartiere. „Avem un plan de dezvoltare pe cartiere. Fiecare cartier este luat în seamă și în fiecare cartier se va întâmpla câte ceva. Știm ce avem de făcut în fiecare cartier. Practic trebuie să intrăm în fiecare cartier în așa fel încât să eliminăm decalajele existente în momentul acesta între ele”, a spus Andronache.
El a arătat că în prezent există decalaje foarte mari între cartierele Sucevei, iar lucrările făcute în mandatele trecute nu au fost realizate într-un mod coordonat, centralizat. „Noi vrem să atragem fonduri, fonduri europene, guvernamentale, fonduri de mediu, orice putem în așa fel încât am intrat într-un cartier, am reușit să facem spațiile verzi, alei pietonale, mobilierul urban, iluminat și am lăsat cartierul frumos. Nu facem pe bucăți un trotuar aici, o alee acolo, mai scoatem un gard viu nu știu de unde. Nu, totul trebuie să fie coordonat în așa fel încât să nu fie discuții”, a precizat Marian Andronache.
Comandat de Alianța Dreapta Unită Suceava
Executat SC Interpress SRL
CMF: 21210022