Colegiul Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc este pe ultima sută de metri în pregătirea Campionatului european al tinerilor silvicultori, competiție de renume adresată elevilor din liceele de profil, organizată în premieră în România.
Evenimentul se va desfășura în perioada 20-24 mai și va beneficia de prezența a peste 200 de invitați din 22 de țări (concurenți, profesori, arbitri, staff etc).
La masa competițională vor fi 22 de echipe de elevi din 18 țări.
Prof. Alina Cuciureanu, directoarea colegiului, a menționat că „este prezența cea mai mare din câte campionate s-au organizat în Europa, asta ca urmare a reușitei organizării ședinței pregătitoare de la noi, din octombrie. Ne bucură foarte mult acest fapt”.
Alina Cuciureanu a mai arătat că acest campionat debutează pe 20 mai, la Câmpulung Moldovenesc, cu un eveniment amplu - „Bucovina - raiul Europei”, care se concentrează pe regenerarea pădurilor și unde vor lua parte autorități locale și județene, reprezentanți ai Regiei Naționale a Pădurilor și alți invitați.
Echipele fiecărei țări din concurs vor planta câte cinci puieți, marcați cu steagul aferent, puieți care vor alcătui la final cuvântul „Bucovina”.
- O echipă de fete, din partea colegiului câmpulungean
Colegiul Silvic „Bucovina” va fi reprezentat în competiție de o echipă de fete: Iulia Moisa, Ioana Scheuleac, Ana Cirstinaru, Petronela Lesenciuc și Diana Boca, din clasele a IX-a și a XI-a. Pe acestea și pe ceilalți elevi îi așteaptă peste 20 de probe (Mânuirea motoferăstrăului constând în cinci subprobe: schimbarea lanțului, tăierea de precizie a buștenilor, tăierea combinată a buștenilor, doborârea unui arbore/catarg, cepuirea bușteanului și Traseul forestier constând în 16 subprobe de perspicacitate, abilități și cunoștințe silvice: calcularea vârstei arborelui, înălțimea arborelui pe picior (m), numărul de arbori la hectar, panta terenului, diametrul, volumul mediu al unui arbore, mărimea unei suprafeţe delimitate, recunoașterea unor specii de arbori, acordarea primului ajutor etc.).
Pentru probele de mânuire a motofierăstrăului, fetele de la Silvic se pregătesc zilnic de luni până vineri, cu profesorul Cristian Barbu și ing. Claudiu Popescu, iar pentru proba de traseu forestier se pregătesc cu prof. Michaiel Piticar.
De menționat că la edițiile precedente, echipele de elevi de la Câmpulung au obținut rezultate remarcabile, situându-se pe podium de mai multe ori.
Campionatul se află la cea de-a 21-a ediție.