PNL Suceava a sesizat, luni, 13 mai a.c., Biroul Electoral de Circumscripție Suceava că patru competitori electorali încalcă legislația referitoare la afișaj, în sensul că au pe panouri mai multe afișe decât permite legea. Conform BEC Suceava, plângerea a fost admisă, Biroul Electoral constatând că sesizarea este fondată: în zona de afișaj special amenajată la Gara Burdujeni și la Dom Polski există mai multe afișe electorale ale PSD, AUR, REPER, ADU cu privire la aceeași persoană sau aceleași candidaturi. Dispozițiile legale prevăd că pe un panou electoral fiecare partid, alianță sau candidat poate aplica un singur afiș, iar formațiunile politice menționate au încălcat această prevedere.
Reprezentantul PSD, Cristian Pădurariu, a informat BEC despre faptul că nu poate fi prezent la analiza sesizării și a transmis că afișele multiple ar fi putut fi aplicate de „orice persoană sau grup de persoane care nu au legătură cu persoanele/partidul reprezentate în afișele în cauză” și că „nu a fost stabilită o asemenea legătură”. Acesta a apreciat că față de PSD nu ar putea fi luată „decât o măsură administrativă”, respectiv să i se ceară să înlăture afișele în cauză. Reprezentantul Alianței Forța Dreptei, Florin Constantin Jescu-Păvăleanu, a arătat și el că activitatea electorală a celorlalte partide nu a fost împiedicată și a cerut respingerea plângerii formulate de PNL.
Cu 8 voturi ”pentru” și 1 vot ”împotrivă”, BEC Suceava a hotărât să admită plângerea formulată de PNL, prin reprezentatul său, Petru Paul Moșneguțu, și a dat termen de 24 de ore formațiunilor politice PSD, AUR, REPER și ADU să înlăture afișele aplicate peste numărul prevăzut de lege.