Poliția a fost sesizată vineri, în jurul orei 14:00, de către șeful formațiunii de pază de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava cu privire la faptul că un tânăr se află pe acoperișul sălii de sport din cadrul campusului. Inițial, s-a crezut că este vorba de o tentativă de suicid.
Un echipaj de la Biroul Poliției pentru Centrul Universitar Suceava s-a deplasat imediat în zona indicată. Pe acoperiș era un tânăr care le-a spus polițiștilor că este pasionat de disciplina sportivă ”parkour” și s-a urcat pe acoperișul sălii, pe scara de incendiu.
Tânărul era panicat și a strigat că îi este frică să coboare.
Acest sport presupune capacitatea de a sări dintr-un punct A într-un punct B folosind doar mijloacele propriului corp.
Ulterior, s-a stabilit că tânărul în cauză est student în anul I la specializarea Calculatoare.
Tânărul a fost ajutat să coboare de pe acoperișul sălii de sport de către fratele său, ajuns și el în zonă, și de către polițiști.
Tânărul a refuzat să fie transportat la spital, declarând că nu a suferit leziuni.
Polițiștii urmează să facă informări scrise privind incidentul către facultatea la care este înscris studentul.
Tânărul a fost încredințat familiei și i s-a atras atenția cu privire la conduită.