Candidatul PSD la funcția de primar la Ilișești, universitarul Ilie Nițan, este considerat de deputatul social-democrat Gheorghe Șoldan drept cel care „va aduce normalitatea” în această comună. Deputatul a transmis, printr-un comunicat de presă, că „la Ilișești, Europa trece zi de zi pe DN 17, dar nu se oprește”, iar Rareș Bogdan, care „îl lăuda acum două zile, la Mălini, pe Gheorghe Flutur că <a adus mai multe fonduri europene decât Estonia și Lituania la un loc>”, ar fi trebuit să-l aducă pe președintele PNL, Nicolae Ciucă, într-una dintre zecile de localități din județ fără apă potabilă și canalizare, ca de exemplu, la Ilișești.
„Ar fi trebuit să organizeze întâlnirea lor, cu miniștrii liberali, cu tot, la căminul cultural, unde, dacă te apasă nevoile, te duci la toaletele din spatele curții, iar când e mai frig afară, încălzești căminul la sobă. Ar fi fost edificator să le arate oaspeților de la București primăria veche, cu dușumele și birouri improprii, grădinița care nu a mai fost renovată de 20 de ani, dispensarul uman cu pereții infiltrați, care, la fel ca și grădinița, prezintă un risc mare de colaps și multe altele care arată că timpul a stat în loc la Ilișești. Asta, deși civilizația străbate comuna, de multe ori cu peste 50 de kilometri pe oră. Și, la final, ar fi fost perfect ca Flutur și ai lui să încingă hora pe terenul de sport al școlii din Ilișești, teren care, atunci când plouă mai tare, se transformă într-un heleșteu”, a afirmat Gheorghe Șoldan.
Despre Ilie Nițan, candidatul PSD pentru funcția de primar al comunei, deputatul spune că este doctor inginer, lucrează la Universitatea ,,Ștefan cel Mare’’ din Suceava de 33 de ani și este „un cercetător de valoare, un om capabil, care cunoaște foarte bine problemele din comună, fiind consilier local”.
„În 2020, a fost la o distanță de câteva zeci de voturi față de actualul primar, însă sper ca anul acesta să reușească să preia frâiele administrației locale și să aducă în primă fază normalitatea la Ilișești. Le-am transmis celor aproximativ 150 de locuitori cu care ne-am întâlnit ieri după-amiază că echipa PSD Suceava este alături de Ilie Nițan, iar eu voi fi un președinte de Consiliu Județean care îl voi sprijini pentru a găsi finanțările necesare pentru a rezolva probleme comunei. Nici o localitate nu trebuie să mai rămână în urmă. Oameni buni, 9 iunie este Ziua Schimbării”, este mesajul deputatului Gheorghe Șoldan.