Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 11 mai 2024 - Anul XXIX, nr. 109 (8638)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   6 imagini |   ø fişiere video

Cheltuieli

Un elev din Câmpulung, admis la un liceu de prestigiu din străinătate, are nevoie de sprijin pentru plata taxei de studiu

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un elev al Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc a fost acceptat la unul dintre cele mai prestigioase programe de studiu în străinătate, însă taxa de școlarizare ridicată pune o mare presiune pe umerii familiei sale.

Elevul Ștefan Hău este în clasa a XI-a și a fost admis la United World Colleges (UWC), instituție care are în componență 18 colegii internaționale, situate pe patru continente, unde studiază elevi din peste 100 de țări. Ștefan a fost acceptat cu o bursă parțială la UWC Dilijan în Armenia, unde ar urma să înceapă cursurile în toamna acestui an.

Pentru a fi cu un pas mai aproape de îndeplinirea visului său, acela de a studia peste hotare, Ștefan are nevoie de sprijin pentru a-și putea acoperi cheltuielile de școlarizare.

 “Încă din gimnaziu am visat să studiez în străinătate pe timpul liceului. Pentru a-mi îndeplini visul, am învățat constant, am participat la olimpiade naționale, dar am fost implicat și în comunitatea locală, luând inițiativa unor proiecte de impact social ce au ajutat copiii din medii defavorizate să aibă acces la diverse oportunități”, mărturisește tânărul.

 

Voluntariat, inițiative, pasiuni

Printre activitățile ce l-au făcut pe Ștefan să se remarce în timpul procesului de selecție se numără participarea la Olimpiada Națională de Fizică în 2023, dar și internship-ul de cercetare pe care l-a completat la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică din cadrul Universității Babes-Bolyai Cluj-Napoca, la care a fost singurul elev de liceu.

Mai mult, Ștefan a înființat o organizație de tineret numită Key Club Câmpulung Moldovenesc, ce face parte dintr-o federație internațională. Alături de cei 30 de voluntari pe care i-a recrutat și format, Ștefan a strâns peste 10.000 de lei prin intermediul evenimentelor caritabile organizate, bani donați integral copiilor bolnavi.

Pe lângă știință și voluntariat, Ștefan este pasionat de dezbateri și relații internaționale. Participând la conferințe de tip Model United Nations (MUN), ce simulează Adunările Generale din cadrul ONU, el a dezbătut probleme vitale ale societății moderne, din perspectiva diferitelor țări. La sfârșitul acestei luni, el organizează la București prima conferință MUN din România deschisă persoanelor cu dizabilități.

Fiind pasionat de rezolvarea problemelor sociale, Ștefan este implicat în Consiliul Județean al Elevilor, dar a făcut și voluntariat în cadrul unei asociații ce organizează zile de joacă pentru copii.

 

Sprijin pentru școlarizare

Deoarece este în clasa a XI-a, Ștefan va absolvi un an mai târziu decât colegii săi, urmând să își petreacă următorii doi ani la UWC Dilijan, așa cum prevede curricumul de IB (International Baccalaureate).

Fiind un liceu internațional, acesta percepe o taxă de școlarizare ridicată, iar posibilitățile financiare ale părinților săi sunt limitate. Astfel, familia lui Ștefan are nevoie de ajutor pentru contribuția necesară din taxa de școlarizare, în valoare de 5000 €.

Orice sumă, mică sau mare, îl poate aduce pe Ștefan cu un pas mai aproape de îndeplinirea visului său.

Contul unde poate lumea face donații are următorul IBAN: RO15BTRLRONCRT0583896901 și este deschis la Banca Transilvania pe numele Stefan Hău.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un elev din Câmpulung, admis la un liceu de prestigiu din străinătate, are nevoie de sprijin pentru plata taxei de studiu.
 Vizualizări articol: 1173 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.43/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.4 din 7 voturi
Un elev din Câmpulung, admis la un liceu de prestigiu din străinătate, are nevoie de sprijin pentru plata taxei de studiu3.457

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei