Trei bărbați care intenționau să pescuiască în lacul de acumulare de la Lipoveni au fost depistați în plină noapte de un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.
Mașina în care se aflau cei trei bărbați a fost observată pe malul lacului, iar în momentul în care șoferul a observat mașina Jandarmeriei, a oprit și a stins luminile mașinii.
Nu au reușit să îi păcălească pe jandarmi, care i-au luat la întrebări și au controlat mașina, iar în portbagajul acesteia au descoperit patru saci de rafie cu 520 metri plasă monofilament.
Cei trei s-au ales acum cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „deținere și utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament".
Cu acest prilej, reprezentanții IJJ Suceava au amintit că prohibiția pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial pe apele interioare este activă pentru perioada 9 aprilie - 7 iunie inclusiv.