Ștrandul din Suceava s-ar putea deschide din data de 15 mai, cu două săptămâni mai devreme față de data prognozată, dacă vremea va fi caldă. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, în conferință de presă, că administrația locală se pregătește pentru a deschide ștrandul de săptămâna viitoare, în condițiile în care se va încălzi. Prețurile la bilete au crescut cu 3 lei pentru adulți, de la 20 de lei/ zi la 23 de lei/ zi, și cu 1 leu pentru copiii cu vârsta între 5- 14 ani și pentru pensionari. Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani vor plăti 6 lei/ zi, adolescenții elevi și pensionarii – 11 lei/ zi, iar pentru persoanele cu dizabilități intrarea este gratuită.
Ștrandul municipalității cuprinde trei bazine încălzite, din care unul de 1.290 de metri pătrați, cu două tobogane mari pentru adulți; un bazin de 420 de metri pătrați pentru copii, dotat cu trei tobogane și un bazin cu apă sărată, în suprafață de 240 de metri pătrați. Temperatura minimă a apei trebuie să fie de 24 de grade Celsius, încălzirea realizându-se cu 84 de panouri solare, în completare cu centrala pe gaz metan.