Implicațiile ADHD în plan personal, familial și social

Copiii care suferă de tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) sunt marcați de incapacitatea de a sta liniștiți (agitația în timpul orelor de curs este deseori o primă sursă a problemelor pe care ei le au în școală), de a fi atenți la lecțiile predate și la sarcinile de învățare și sunt tributari consecințelor acestui tip de comportament indezirabil în cadrul culturii școlare.

Problemele care țin de performanțele școlare și de interacțiunile sociale au efecte pe termen îndelungat, afectând întreaga viață a individului. Acești copii sunt expuși marginalizării de către colegi și se plasează inevitabil pe poziții conflictuale cu cadrul didactic, prin seria de manifestări comportamentale incontrolabile.

Acești copii au o rată mai mare de accidente și sunt mai mult expuși violențelor în grupul de prieteni/colegi, atât ca agresori, cât și ca victime. Dacă nu este abordată coerent și responsabil situația, copiii cu ADHD și problemele asociate de comportament sunt expuși unor riscuri ridicate de marginalizare socială, eșec școlar, delincvență juvenilă, consum de alcool și droguri, comportamente antisociale și accidente. Deseori, impactul și efectele ADHD se dezvoltă dramatic în perioada adultă.

De asemenea, s-a demonstrat faptul că familiile care au copii cu ADHD și alte tulburări comportamentale cronice se confruntă cu probleme specifice: părinții manifestă un grad ridicat de frustrare, tensiune în relațiile interfamiliale, apar conflicte conjugale și crește rata divorțurilor.

Studii consacrate acestui fenomen au relevat că persoanele afectate sunt predispuse la repetenție sau abandon școlar: 32-40%; să aibă o rată mai redusă de acces la studiile universitare: 5-10%; să aibă numai câțiva prieteni/să aleagă izolarea socială: 50-70%; să aibă rezultate slabe profesionale: 70-80%; să fie implicate în activități antisociale: 40-50%; să fumeze, să consume alcool sau droguri; să fie expuse bolilor cu transmitere sexuală: 16%; să încalce regulile de circulație, să fie implicate în accidente rutiere; să fie depresive: 20-30% sau să aibă diferite tulburări de personalitate: 18-25%.

Costurile directe necesare tratamentului copiilor și tinerilor cu ADHD legate de medicamente, tratament psihologic, psihoterapie etc. sunt substanțiale. Aceste costuri reprezintă o problemă semnificativă pentru multe familii, care se adaugă tensiunii provocate de efectele comportamentului incontrolabil al copilului acasă, la școală și în grupul de prieteni. S-a estimat că la nivelul anului 1995 – un fapt semnificativ și dacă luăm în considerare creșterea explozivă a numărului de cazuri diagnosticate din ultimii ani – costurile suplimentare din educația publică, în Statele Unite, pentru cazurile elevilor ADHD s-au ridicat la 3 miliarde de dolari. Dacă se adaugă și costurile indirecte de tipul violenței juvenile, accidentelor sau efectele eșecului și abandonului școlar se poate înțelege costul substanțial pe care societatea este chemată să îl plătească.

Un copil cu deficit de atenție și hiperactivitate apare imediat în sala de clasă ca un „copil problemă” prin continua sa mișcare, dificultatea de a sta la locul său și de a păstra liniștea, impulsivitate și agitație. Toate aceste caracteristici, la care se adaugă slaba capacitate de susținere a atenției în timpul orelor de curs, îl expun direct problemelor disciplinare, rezultatelor slabe, eșecului și chiar abandonului școlar. Tipul hiperactiv poate dezvolta comportamente agresive, fiind dese problemele de tip disciplinar în școală.

Genialul Mozart – după cum notează medicul Benjamin Simkin în cartea sa „Medical and Musical Byways of Mozartiana” – suferea de ADHD și de sindromul Tourette. Este greu de argumentat dacă era mai bine să avem o eventuală poveste a unui copil cuminte și liniștit, mulțumită măsurilor extreme de disciplinare (absolut discutabile ca eficiență) sau a medicamentelor, – în locul genialelor opere ale hiperactivului tânăr care este acum cunoscut ca fiind Mozart. De altfel, biografiile unor mari artiști, oameni de știință sau de afaceri reflectă clar simptome ale ADHD care le-au marcat copilăria și adolescența. Un anumit traseu educațional (în sau în afara școlii), sprijinul familiei sau contextul specific a făcut ca în cazul acestor oameni de succes energia excesivă specifică ADHD să fie canalizată spre ceea ce a devenit ulterior contribuția lor semnificativă la patrimoniul umanității. Este important ca atât cadrele didactice, cât și părinții să înțeleagă că un copil cu ADHD are în general întregul potențial pentru a avea o carieră de succes, un traseu academic pozitiv și o viață plină de împliniri în plan personal și profesional. Depinde numai de modul în care această afecțiune este abordată și de capacitatea cadrelor didactice și a părinților de a sprijini elevul și de a adopta strategii diferențiate.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753 937 223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com