Un control comun al reprezentanților a două instituții de control, cu sprijinul poliției, a dus la confirmarea unor extrageri ilegale de balast din râul Suceava, pe raza comunei Frătăuții Vechi.
La controlul în teren au participat comisarii de la Garda de Mediu Suceava, inspectori de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, împreună cu un echipaj de la Secția 4 de Poliție Rurală Gălănești.
Vizată a fost o societate din Frătăuți care are ca obiect de activitate extracția pietrișului și a nisipului.
În teren s-a constatat efectuarea de extrageri de agregate minerale din albia râului Suceava, pe raza localității Frătăuții Vechi, fără acte de reglementare pe linie de mediu și ape.
Societatea a fost sancționată cu amendă în valoare de 60.000 lei, în baza prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului.
Totodată, echipa de control a stabilit și măsuri cu termene de realizare în vederea remedierii deficiențelor constatate.