Candidatul PSD pentru funcția de primar al Sucevei, Vasile Rîmbu, și-a luat angajamentul că după ce va câștiga alegerile va pune Suceava pe harta celor mai dinamice și inovatoare orașe din punct de vedere educațional. „Într-o lume în continuă schimbare, educația este piatra de temelie care asigură dezvoltarea durabilă a comunității. Odată cu candidatura mea pentru funcția de primar al municipiului Suceava, îmi iau un angajament ferm față de educație”, a spus Vasile Rîmbu. El a subliniat că obiectivele sale și ale echipei PSD pentru Consiliul Local sunt gândite direct pentru a asigura nevoile elevilor, ale educatorilor și ale părinților, pentru a garanta o educație accesibilă pentru toți. Rîmbu a prezentat câteva dintre principalele angajamente ale sale în acest domeniu. „Educația are prioritate! Vom urmări ca toate măsurile să fie respectate și implementate corect și eficient”, a transmis Rîmbu. El a arătat că programul său cuprinde mese calde în școli pentru toată lumea, transport public gratuit pentru elevi în zona metropolitană și burse sociale, astfel încât accesul la educație să fie lipsit de orice barieră, susținerea programului Școala după școală pentru toți copiii din municipiul Suceava, precum și asigurarea celor mai bune dotări în școli, curățenie și condiții pentru profesori să își desfășoare activitatea eficient. „Avem în vedere acordarea sprijinului necesar pentru proiecte de educație non-formală și parteneriate școală-comunitate, care să reducă abandonul școlar și să faciliteze integrarea tinerilor pe piața muncii, dar și asigurarea condițiilor adecvate de pază și protecție, descurajarea traficului de droguri și a violenței. Programul nostru mai include și asigurarea accesului la servicii medicale esențiale în unitățile de învățământ și a unui dialog constant cu elevii pentru a înțelege problemele reale și presante”, a declarat candidatul PSD pentru Primăria Suceava.
Vasile Rîmbu a subliniat că aceste inițiative nu sunt doar promisiuni, ele reprezentând un plan de acțiune bine structurat, gândit să avanseze Suceava pe harta celor mai dinamice și inovatoare orașe din punct de vedere educațional. „Sunt absolut convins că Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava va fi un partener de nădejde pentru a atinge aceste obiective și nu numai, un partener în execuția strategiei mari a orașului”, a mai spus Vasile Rîmbu.