„Târgul de Paști”, deschis în centrul Sucevei
„Târgul de Paști”, deschis în centrul Sucevei, atât cu produse meșteșugărești, cât și cu bunătăți de la producători locali. Zona centrală a municipiului Suceava a devenit una de mare interes pentru o mulțime de suceveni, dar și pentru cei care se află în vizită, din alte părți, odată cu deschiderea tradiționalului „Târg de Paști”.Meșterii populari vor fi prezenți până pe 2 mai inclusiv, dar căsuțele vor fi prezente în Centru până pe 9 mai, de Ziua Europei.
Joi, 2 mai
„Cântecul pământului. Ode simfonice ale naturii”, la Catedrala Romano-Catolică Suceava
Orchestra Simfonică Suceava (OSS), condusă de dirijor prof. Valentin Ianoș și manager Ioan Mateiciuc, va debuta, pe 2 mai 2024, de la ora 19.00, la Catedrala Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” din municipiul Suceava, în cadrul proiectului „Muzica Lumii”. Invitațiile se pot ridica de la sediul Casei de Cultură a Studenților (Strada Zorilor nr. 6).
Duminică, 5 mai
Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara „Zece Prăjini”, în centrul Sucevei
În prima zi de Paște, Consiliul Județean Suceava vă invită, începând cu ora 13:00, la un Concert Pascal, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. Spectacolul este susținut de Corala Parohiei Salcea, Corul de la Bosanci, Grupurile folclorice „Moldava” din Fălticeni, „Obcina Stânișoarei” din Mălini, „Bilcuța” de la Bilca, „Dor” de la Moara, tocașii din parohiile Dumbrăveni și Rotunda, Mariana Maloș, Alexandra Dan și invitații speciali: Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara „Zece Prăjini”.
Marți, 7 mai
„Simfonic & Stand-up Comedy” – „Un compozitor la carnaval”
La Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc marți, 7 mai 2024, de la ora 18:00, „Simfonic & Stand-up Comedy” – „Un compozitor la carnaval”, eveniment din cadrul unuia dintre cele mai mari festivaluri de muzică simfonică și operă din România: SymphOpera Fest (în perioada 7-13 mai 2024, la Suceava). Bilete online pe: https://www.iabilet.ro/bilete-SymphOperaFest/. Biletele pentru evenimentul de pe 7 mai costă: 100 de lei (categoria I), 80 de lei (categoria II), 60 (categoria I), iabilet.ro. Bilete se găsesc și la secretariatul Casei de Cultura a Sindicatelor Suceava. Vârsta minimă recomandată pentru spectacol este 14 ani.
Miercuri, 8 mai
„Carnavalul animalelor”, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava
Miercuri, 8 mai 2024, la ora 11:00, va avea loc un concert pentru copii, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava: „Carnavalul animalelor” (dirijor/moderator Dalma Toadere, pian Raluca Rad și Olah Boglarka). Artiștii vor fi acompaniați de Liber Artis Orchestra din Iași.