Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, care candidează pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava, a salutat prezența în număr mare a tinerilor și antreprenorilor la lansarea candidaților liberali din localitățile județului. Gheorghe Flutur a participat marți la lansarea candidaților din Hănțești și din Dumbrăveni, alături de acesta fiind prezent și primarul orașului Siret, Adrian Popoiu.
Flutur a declarat că într-un cămin cultural plin, candidatul PNL pentru Primăria Hănțești, Ilieș Baltariu, și-a prezentat oferta pentru următorii patru ani. „Programul candidatului liberal este foarte curajos, având o viziune nouă privind Hănțești. Având în vedere apropierea localității de viitoarea autostradă A7, în mandatul său de primar, domnul Ilieș Baltariu dorește să prioritizeze extinderea rețelei de drumuri modernizate, finalizarea rețelei de apă și canalizare și clarificarea litigiului cu terenurile localnicilor din Hănțești aflate pe raza județului Botoșani. De asemenea, dorește amenajarea de zone de recreere și locuri de joacă pentru copii, precum și înființarea unui parc industrial”, a spus președintele PNL Suceava.
El a adăugat că la Dumbrăveni un grup important de oameni, majoritatea antreprenori, au fost prezenți să-l susțină pentru funcția de primar pe profesorul Cristian Cârlig. Gheorghe Flutur a spus că acesta este un vechi liberal cu o viziune modernă pentru dezvoltarea comunei Dumbrăveni. Flutur le-a prezentat celor prezenți perspectiva certă a venirii autostrăzii Moldovei în apropierea acestei comune, subliniind nevoia dezvoltării planului urbanistic general al localității, identificarea de terenuri pentru parcuri industriale și rolul important pe care îl va avea Dumbrăveni în extinderea polului economic Suceava - Botoșani.
„Ca o concluzie a zilei de marți, foarte mulți tineri au participat la întâlnirea cu mine, alături de mulți antreprenori care cred în proiectele liberale și sunt foarte optimist că PNL este în momentul de față pe drumul cel bun”, a încheiat Gheorghe Flutur.