Excesele alimentare la care predispune uneori perioada sărbătorilor, mai ales în cazul persoanelor care au ținut post, pot duce la probleme de sănătate grave, până la infarct miocardic acut. Directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, Daniela Odeh, a transmis un set de recomandări ale medicilor, care, respectate, ne vor ține departe de unitățile de primiri urgențe ale spitalelor.
Pentru persoanele care până la sărbători au ținut post, adică au consumat doar alimente de origine vegetală, medicii recomandă să introducă treptat în alimentaţie produsele de origine animală şi să le consume cu moderaţie. Consumul unora dintre mâncărurile tradiționale de Paști are indicații speciale. Astfel, medicii arată că ouăle trebuie consumate în cantităţi limitate, nu mai mult de două pe zi (din cauza cantităţii mari de colesterol din gălbenuş), alături de legume proaspete de sezon. Pentru vopsirea ouălor trebuie utilizată numai vopsea care are avizul Ministerului Sănătăţii.
Carnea de miel, fie că este gătită sub formă de drob, fie ca friptură sau în orice alt mod trebuie să fie consumată în porţii rezonabile, cu o bogată garnitură de salată verde, salată de crudităţi, broccoli/conopidă, ciuperci, fasole verde, evitând pe cât posibil garniturile de cartofi, orez sau paste. Carnea de miel se poate înlocui cu peşte sau pui, mai uşor digerabile.
Este recomandat ca atât carnea, cât și legumele să fie gătite la cuptor sau la grătar, evitând prăjeala în grăsime (untură, ulei etc.).
Moderația este indicată și pentru dulciuri și alcool, cafea și tutun, iar după o masă bogată se recomandă plimbări.
Șefa DSP Suceava atenționează că alimentele consumate în exces, mai ales carnea de miel şi de porc, preparatele tradiţionale (drob, pască, cozonac, ouă roşii, maioneze etc.) şi băuturi alcoolice pot duce la: probleme gastro-intestinale (greţuri, balonări, dureri abdominale difuze, scaune diareice etc.), crize de ulcer gastro-duodenal, cu dureri în abdomenul superior, vărsături, arsuri retrosternale etc.); acutizarea afecțiunilor biliare cronice (dureri în abdomenul superior, greţuri şi uneori vărsături, amar în gură, balonări, diaree etc.); infarct de miocard şi tulburări de ritm cardiac (dureri precordiale sau retrosternale, lipsă de aer, palpitaţii, senzaţie de frică etc.).
Apariția simptomelor menționate impun prezentarea de urgență la medic. „Asistența de specialitate va fi asigurată în regim de urgență, prin liniile de gardă și UPU/CPU ale unităților sanitare publice din județ și prin intermediul centrelor de permanență din Ipotești, Straja și Fântâna Mare. Serviciile medicale acordate de medicii de familie în cadrul centrelor de permanență sunt gratuite și se adresează tuturor persoanelor care le solicită, indiferent de statutul de asigurat al acestora și indiferent pe lista cărui medic de familie sunt înscrise”, a precizat directorul DSP Suceava, Daniela Odeh.
Singura secție care va fi închisă de sărbători va fi Neurologia Spitalului Orășenesc Gura Humorului, eventualele cazuri cu patologie neurologică urmând a fi dirijate către Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.