ADHD reprezintă abrevierea în limba engleză a „Attention Deficit Hyperactivity Disorder ”, o tulburare de tip comportamental care apare tot mai frecvent ca diagnostic pentru copii și adolescenți. În 1902, medicul englez George Still a prezentat, într-o serie de conferințe susținute la Royal College of Physicians of London, ceea ce este considerat în prezent a fi prima descriere modernă a variatelor simptome care sunt asociate cu ceea ce astăzi numim a fi ADHD. Doctorul Still a prezentat rezultatele studiului său asupra unui grup de 20 de copii pe care i-a întâlnit pe parcursul practicii sale, copii care, cu toate că nu prezentau probleme ale intelectului sau deficit de inteligență, aveau „un deficit de voință inhibitorie” sau „un defect morbid al controlului moral” asupra propriului lor comportament. De la acest moment studiile au avansat, fiind stimulate în special în Statele Unite, dar creșterea explozivă a cazurilor diagnosticate în întreaga lume au provocat, în special în a doua decadă a secolului trecut, o atenție specială acordată de specialiști din domeniul medical și al științelor sociale asupra acestui sindrom.
Motivele creșterii explozive a comportamentului hiperactiv pot fi identificate în schimbarea radicală a tipului de cultură în care trăim, a alimentației, a educației și poate a eredității. Dar indiferent de cauza identificată este evident faptul că asistăm la o creștere a numărului cazurilor de AHDH și potențial ADHD.
Această afecțiune se manifestă predilect prin hiperactivitate, impulsivitate și „distractibilitate”, fiind evidente cazurile copiilor „neastâmpărați” care dezvoltă în timp o serie de probleme de adaptare la cultura și regulile școlii. Prin urmare, putem nota că ADHD se referă la o afecțiune de tip neurobiologic prin care este afectată capacitatea individului de a opera în limite medii în autocontrolul impulsivității, comportament hiperactiv și lipsa atenției.
Copiii cu ADHD au dezavantaje semnificative pe termen lung în planul performanțelor academice, al realizărilor vocaționale și al dezvoltării social-emoționale, elemente care au la rândul lor un impact semnificativ asupra familiei, colegilor, școlii și societății. Cu toate că nu există un consens asupra modalităților de tratament medical, este în general acceptat faptul că aceste efecte pot fi evitate în mare măsură prin abordarea simptomaticii specifice cu metode adecvate problemelor specifice ADHD, personalității și contextului individului. În prezent, copiii diagnosticați sau cu potențial ADHD sunt asistați prin intervenții educaționale, terapii psiho-comportamentale (controlul comportamentului, tratament și sprijin/asistență psihologică) și tratamentul medical.
În anul 2006, în noi în țară, a fost inițiat proiectul „Educația imaginativă pentru includerea școlară a elevilor cu nevoi speciale. Focus pe ADHD”, iar studiul statistic aplicat asupra școlilor pilot relevă faptul că la nivelul întregului eșantion investigat, ponderea elevilor cu potențial ADHD în totalul populației de elevi investigați este de 6,2%, un procent foarte apropiat de situația din alte țări.
În România, studiile și statisticile recente evidențiază o prezență îngrijorătoare a violenței în școli, fiind relevant aici să amintim că slaba inhibare a comportamentului agresiv și hiperactivitatea sunt principalele simptome asociate ADHD. Într-un studiu realizat de Institutul de Științe ale Educației în anul 2006 se subliniază: „Conform rezultatelor cercetării, proporția unităților de învățământ la nivelul cărora se înregistrează fenomene de violență se ridică la un nivel îngrijorător, depășind 75% din totalul școlilor investigate.”
Copiii cu ADHD prezintă de regulă un tip de comportament care a fost clasificat de specialiști în două categorii principale: slaba capacitate de concentrare a atenției și impulsivitate-hiperactivitate. Criteriile stabilite în Manualului de Statistică și Diagnostic a Tulburărilor Mentale (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) sunt utilizate ca elemente standardizate pentru determinarea clinică a prezenței ADHD. Este notabil că prin acest manual se oferă criteriile conform cărora o persoană trebuie să manifeste un set clar de caracteristici pentru a fi diagnosticat clinic ca având ADHD: prezența timpurie – cel puțin unul dintre simptomele specifice s-a manifestat clar și constant înaintea vârstei de 7 ani; gravitatea – comportamentul reclamat trebuie să fie clar manifestat mai frecvent la copilul analizat decât la alți copii aflați în același stadiu de dezvoltare; durata – simptomele trebuie să fie manifestate cu cel puțin șase luni înaintea evaluării pentru a fi luate în considerație; contextul – simptomele trebuie să fie manifeste în contexte diferite; impactul specific – simptomele reclamate trebuie să aibă un impact negativ asupra vieții sociale/performanțelor școlare ale copilului.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753937223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com