Direcția de Sănătate Publică Suceava a transmis o atenționare pentru populație, în legătură cu riscurile achiziționării de produse alimentare din locuri neautorizate, cu depozitarea și prepararea alimentelor.
Directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, Daniela Odeh, a arătat că pentru a evita riscul unei toxiinfecții alimentare este recomandabil să nu se achiziționeze produse alimentare de la vânzătorii ambulanți de pe marginea drumului, ci numai din locuri autorizate, unde produsele sunt păstrate în condiții de igienă, avizate sanitar-veterinar și în termen de garanție.
Valabilitatea produselor trebuie verificată, mai ales când este vorba de produse perisabile, precum lactate, ouă și carne, la fel și modul de depozitare, îndeosebi în cazul produselor perisabile, care trebuie să fie refrigerate la temperaturile indicate pe etichete, în condiții optime.
Înaintea preparării alimentelor și de câte ori este nevoie mâinile trebuie spălate cu apă și săpun, iar suprafețele destinate preparării alimentelor trebuie păstrate în condiții de maxima igienă. Persoanele care prezintă leziuni sau infecții ale tegumentelor ar trebui să evite să prepare alimente.
Recomandarea specialiștilor de la DSP este ca alimentele să fie preparate la temperaturi suficient de mari pentru a distruge microorganismele care le-ar putea coloniza; pentru maioneză și creme pentru prăjituri se folosesc doar ouă foarte proaspete. De asemenea, trebuie evitat contactul între alimentele crude neprelucrate și cele pregătite/gătite.