Suceveanul David Turturean este unul dintre cei nouă români care studiază în prezent la Massachusetts Institute of Technology (MIT), din Statele Unite ale Americii, una dintre cele mai îndepărtate, dar și mai reputate destinații de studiu din întreaga lume.
Student în anul 3 la Departamentul de Fizică al MIT, iar de curând înscris și la a doua specializare, matematică - informatică, David Turturean a relatat, într-o discuție cu g4media.ro/, despre oportunitatea de a avea la catedră somități în domeniile lor de activitate.
„Ei generează idei în timp real și le împărtășesc la seminarii, adaugă date noi la teorii despre care noi nu știm că există”, a declarat tânărul sucevean pentru www.g4media.ro.
David Turturean a fost admis la Massachusetts Institute of Technology (MIT) în anul 2021, absolvent fiind al Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, cunoscut pentru rezultate strălucite la nivel național și internațional încă din timpul liceului.
Și-a dorit săstudieze fizica, în limba engleză, optând în cele din urmă pentru MIT, instituție care-i oferă o bursă completă de studii, costurile pentru un an la universitatea americană (cazare, masă, activități, materiale didactice) cifrându-se la circa 80.000 de dolari.
Potrivit www.g4media.ro, primul contact al lui David cu profesori somități în domeniile lor a fost și momentul în care a realizat că învață de la cercetători care fac descoperiri în timp ce el se află la facultate, iar aceste informații profesorii le împărtășesc elevilor. Sau descoperirile și acțiunile lor au marcat istoria lumii.
Tânărul mai relatează despre o întâlnire din cadrul departamentului de inginerie aerospațială și astronautică, în care profesorul le vorbea studenților despre oportunitățile profesionale din domeniu.
Ce nu le spusese respectivul profesor despre el avea să afle David deschizând imediat un browser: „el fusese un astronaut, omul care a avut cel mai lung spacewalk din istorie în afara unei rachete, în afara unui mediu controlat, cel puțin la momentul respectiv avea nu știu câte grade militare. (...) Țin minte că am închis camera și nu mai știu, ori am început să plâng, ori am lăcrimat ori am stat și m-am gândit așa, wow, unde am ajuns, cum s-a ajuns aici aproape, așa de nonșalant, știam că există oameni excelenți la MIT, dar era așa de nonșalant, era emoționant pentru mine, și așa este peste tot aici”, a relatat suceveanul pentru www.g4media.ro.
Doctorat în AI
David se gândește să-și dea doctoratul în AI, menționând pentru www.g4media.ro că toate sondajele estimează că va apărea inteligența generală artificială până în 2030-2031 și „că inteligența artificială se va întrepătrunde cu totul, adică cu orice domeniu”.
„Eu mă uit la MIT și știu că sună foarte personal această convingere, dar mă uit că la MIT se dezvoltă în timp real. Cred că majoritatea lumii de aici nu este optimistă la modul la care ne îndreptăm către inteligența artificială generală, cea care va fi la fel de capabilă ca un om, pentru că pur și simplu nu pare că avem destul de multe măsuri de securitate, că totul va merge bine. Pur și simplu inventăm lucruri și apoi vedem dacă nu fac rău. Nu cunosc pe nimeni 100% optimist, asta nu va face rău umanității, nicidecum, nu cunosc pe nimeni care să aibă această părere”, a mai completat Turturean.
Întregul interviu poate fi citit aici.