Situația de a menține un drum județean închis timp de 6 ani este considerată de deputatul PSD Gheorghe Șoldan drept un exemplu elocvent al faptului că sloganul de campanie electorală al președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, „Drumul cel bun”, este „demagogie politică”.
Șoldan a transmis, printr-un comunicat de presă, că în timp ce Flutur face „promisiuni de autostrăzi la tot pasul”, drumul județean 178G - Ciprian Porumbescu, care face legătura cu DN 17 către Gura Humorului, „este ținut închis de actualul președinte al Consiliului Județean din 2018, în urma unor alunecări de teren”.
„Sunt aproximativ 3 kilometri de drum județean pe care actuala conducere a administrației județene nu reușește să-i repare de aproximativ șase ani de zile. Chiar Gheorghe Flutur, potrivit presei locale, recunoștea într-un document că acest drum este esențial locuitorilor pentru accesul la DN 17, spre Gura Humorului, spre școală sau locuri de muncă, dar și pentru intervenția rapidă a serviciilor de urgență (pompieri, ambulanță sau poliție). Un drum care nu poate fi folosit nici măcar de turiștii care de pe DN 17 ar putea ajunge mult mai ușor în comuna marelui geniu al muzicii românești. Doar transportatorii de lemn, după cum relata tot presa locală, beneficiază de liniștea unui drum închis”, a declarat deputatul Șoldan.
Parlamentarul social-democrat a afirmat că sâmbătă s-a întâlnit cu locuitori din comuna Ciprian Porumbescu și cu primarul de acolo, Dumitru Nimițean, unul dintre membrii echipei care îl susține la alegerile pentru președinția Consiliului Județean Suceava, „o echipă care la Ciprian Porumbescu are foarte mulți coechipieri, care nu vor uita pe 9 iunie ce le-a făcut Flutur”.
Gheorghe Șoldan a evidențiat că această comună este printre primele localități din județ care au atras fonduri europene, respectiv bani cu care Dumitru Nimițean, primar din 2004, a început construcția rețelei de apă și canalizare.
„Deși localitatea are un buget mic, primarul, alături de consilierii săi, a reușit în toți acești ani să atragă fonduri și să modernizeze comuna. Noi, parlamentarii PSD Suceava, i-am fost alături și l-am sprijinit în proiectele mari pentru comunitate, multe dintre ele fiind încă în derulare. Printre acestea se numără și construirea, în viitorul apropiat, a rețelei de distribuție a gazelor naturale. Comuna este una turistică, în care pot fi vizitate casa memorială a marelui compozitor, Muzeul <Ciprian Porumbescu> și cripta familială, iar anul trecut a fost inaugurat și Centrul Cultural <Vlad Rădescu>, un alt proiect dus la bun sfârșit de Dumitru Nimițean”, a declarat deputatul Gheorghe Șoldan, care îi invită pe alegători „să-i închidem drumul [lui Gheorghe Flutur] la conducerea județului pe 9 iunie”.