Dan Mihail Cost, actual director al Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transporturilor Rutiere (ISCTR), va candida pentru funcția de primar al orașului Siret. A ales să meargă alături de PSD, deoarece consideră că actuala administrație liberală a orașului nu și-a făcut datoria față de locuitori așa cum ar trebui.
”Pe fondul nemulțumirilor cetățenilor legate de starea dezastruoasă a infrastructurii, aspectul dezolant al orașului, clădiri lăsate în paragină, lipsa unor investiții majore, lipsa locurilor de muncă, dar și multe altele, am decis că este momentul să mă implic, alături de o echipă foarte bună, pentru a schimba fața Siretului.
Locuitorii acestui oraș merită mult mai mult, iar pe această cale le transmit că nu vom face nici un compromis cu nimeni”, a transmis Dan Mihail Cost.
De aproximativ doi an, Dan Mihail Cost este inspector coordonator la ISCTR Suceava, perioadă în care activitatea de control a fost cea mai performantă din 2011, de când s-a înființat instituția.
Iar aici trebuie amintit și faptul că în ultimul an au fost intensificate controalele în ceea ce privește șoferii străini, în special cei ucraineni, care tranzitează județul Suceava în număr foarte mare.
Candidatul PSD pentru Primăria Siret are 50 de ani și doi copii și administrează și o afacere de familie, cu 12 angajați.