Cel mai nou supermarket care s-a deschis sâmbătă, 20 aprilie, este o investiție 100% autohtonă. Îi aparține omului de afaceri Ioan Barariu, din Adâncata, iar clienții au avut acces începând cu ora 12:00 în magazinul cu produse alimentare și nealimentare, existând și un parteneriat cu Lumy Tools. Trebuie spus că sunt și standuri și raioane specializate, inclusiv cu produse pentru persoane cu diabet.
GIO Supermarket este situat în centrul satului Adâncata, de aici și mesajul ”Inima Adâncatei”, iar în această perioadă sunt mai multe promoții pentru clienți, care vor putea participa și la o tombolă în a doua zi de Paști, pe 6 mai. Marele premiu pus în joc este un TV LCD, premiul al doilea constă într-un cuptor cu microunde, iar premiul trei constă în produse din partea colaboratorilor noului supermarket.
Acesta se întinde pe o suprafață de 350 de mp și este conceput după o idee proprie. Mai exact, nu se va intra direct ca într-un magazin clasic, ci într-o zonă de dialog, socializare și relaxare.
Proprietarul a dezvăluit că este vorba de o investiție de 650.000 de euro, care a durat 20 de luni, dar că este abia începutul și va deschide și alte supermarketuri în alte locații din județ și nu numai.
Programul de funcționare este zilnic, iar clienții sunt așteptați de luni până sâmbătă în intervalul orar 07:00-22:00, iar duminica programul este 10:00-19:00. În primă fază, GIO Supermarket va lucra cu 7 angajați, dar pe parcurs colectivul se va mări.
Pentru că este situat în apropierea uneia dintre școlile din Adâncata, supermarketul se adresează și elevilor, care la pauza mare vor putea veni să își cumpere sandwich-uri și sucuri.
GIO Supermarket a fost sfințit în cursul zilei de vineri, în cadrul unei ceremonii religioase la care au participat mai mulți preoți, dar și primarul comunei Adâncata, Viorel Cucu.
Supermarketul are și o parcare proprie, cu o capacitate de 30 de locuri, fiind situat în proximitatea drumului național care leagă Suceava de Dorohoi.
Noua investiție este practic o extindere a activității firmei Gio Giovanni Andreea, care mai are în zona supermarketului o croitorie pentru bărbați și femei, dar și o farmacie umană.
Ioan Barariu a revenit practic la prima dragoste, după ce între 1995-2000 a avut un magazin în Adâncata. A plecat ulterior în străinătate, de unde s-a întors în 2008 și a pus bazele afacerii care l-a consacrat și în care a investit peste 3 milioane de euro: construcția de centre comerciale și hale metalice.