Un puternic incendiu izbucnit în jurul orei 03:30 din noaptea de vineri spre sâmbătă a lăsat în urmă pagube foarte mari, la Solca. Au ars o anexă, o parte dintr-o casă și lemn de foc, fiind afectați doi proprietari. Din primele cercetări ale poliției a rezultat că focul a pornit dintr-o grădină cu pomi, unde proprietarul dăduse foc unor baloți de paie pentru a proteja pomii de înghețul din noaptea de vineri spre sâmbătă.
Imediat după ora 03:30 , pentru stingerea incendiului au intervenit mai multe echipaje de pompieri militari.
Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca și cei ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Cacica, Arbore, Botoșana și Cajvana au intervenit cu nu mai puțin de șapte autospeciale de stingere.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat un depozit de materiale, construit din lemn, cu învelitoare din tablă, flăcările fiind extinse și la o gospodărie din imediata apropiere.
Echipa de evacuare/salvare a pătruns în interiorul casei, inundată cu fum, iar într-una dintre camere au găsit-o pe proprietară, o femeie în vârstă de 75 de ani, care dormea. Din fericire, bătrâna nu fusese încă intoxicată.
Audiat de polițiști, un bărbat în vârstă de 60 de ani, proprietarul grădinii, a spus că în cursul zilei de vineri a dat foc în mod supravegheat la câțiva baloți de paie în grădina aflată în aceeași curte cu anexa, încercând în acest mod să protejeze de temperaturile scăzute pomii fructiferi care au înflorit.
Omul susține că ca a supravegheat focul până în jurul orei 01:30, când a mers la culcare.
Aproximativ două ore mai târziu a izbucnit incendiul, care extins și la casa învecinată, a unei femei în vârstă de 75 de ani.
Pompierii au transmis la că au ars depozitul de materiale, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, și bunurile din interior (utilaje agricole, aproximativ 100 de baloți de paie, circa 150 metri cubi lemn de foc și 5 metri de cherestea).
În gospodăria bătrânei au ars casa de locuit și bucătăria de vară, construcții corp comun, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, precum și bunurile aferente.
Așadar, un adevărat dezastru a lăsat în urmă acest incendiu.
Având în vedere că bărbatul de 60 de ani declară că a stins orice focar înainte de pleca, pentru eliminarea oricăror dubii și stabilirea cu exactitate a condițiilor producerii evenimentului, la fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare formată din polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale și de la Serviciul Criminalistic.
Sâmbătă dimineață, la fața locului a fost declanșată cercetarea criminalistică amănunțită de către laboratorul criminalistic mobil, polițiștii lucrând împreună cu pompierii militari.