Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat Comisiei Europene să facă o prioritate din construcția autostrăzii din Vama Siret către Cernăuți – Lvov - granița Poloniei. Gheorghe Flutur a participat, vineri, la Cernăuți, în Ucraina, la un forum internațional privind căile de comunicare către România, respectiv punctele de frontieră, drumurile de acces către frontieră și căile ferate. La întâlnire au fost prezenți șefi ai Ministerelor Transporturilor din România și Ucraina, precum și șefii vămilor din cele două țări, guvernatorul regiunii Cernăuți, reprezentanți ai Comisiei Europene de la Comisariatul pentru Transporturi și Infrastructură și mai mulți posibili finanțatori ai acestor proiecte.
În cuvântul său, Gheorghe Flutur a arătat că punctul vamal Siret a fost cel mai aglomerat în ultimii doi ani, acesta fiind tranzitat de peste cinci milioane de persoane și peste 1,5 milioane de autovehicule, din care peste 500.000 de tiruri. Șeful administrației județene i-a informat pe cei prezenți la forum că autostrada A7, București -Suceava, a fost aprobată și că în circa două luni va fi aprobat și tronsonul Suceava - Siret. În acest context, el a solicitat Comisiei Europene să aibă ca prioritate finanțarea autostrăzii Porubne - Cernăuți - Ternopil - Lvov - granița Poloniei, pentru refacerea vechii rute comerciale sau a unei rute „Via Carpathia”, care ar consolida și flancul estic al NATO și ar muta centrul de greutate al axei de transport Nord-Sud, suprapus cu zona Suceava - Cernăuți. În același timp, președintele CJ Suceava a făcut referire și la strategia celor trei mări, Marea Egee, Marea Neagră și Marea Baltică, susținând că municipiul Suceava se află la jumătatea distanței dintre Alexandroupolis (Grecia) și Gdańsk (Polonia), la circa 1.100 km până la fiecare dintre acestea. Nu în ultimul rând, Gheorghe Flutur a mai solicitat construirea de parcări pentru tiruri, atât în România, cât și în Ucraina, pentru evitarea aglomerării traficului, și a abordat o problemă legată de construirea unui sector de cale ferată de la Vadu Siret la Cernăuți, cu ecartament european.