N-ai economisit... vine Dan!

Un subiect pe care l-am atins tangențial și în alte articole este cel al intervenției statului în economie, exemple externe (de bună sau proastă practică!) și ce se întâmplă la noi pe acest plan. Nostalgia, naivă sau nătângă (nu vreau să vorbesc de cea falsă a ticăloșilor ahtiați după voturi), m-a îndemnat să scriu cele mai de jos. Există economie bazată pe proprietatea integrală a statului (Coreea de Nord), cum am avut și noi până în 1990, chiar dacă cooperația (agricolă, meșteșugărească sau comercială) se prezenta ca o formă de asociere benevolă a proprietarilor privați cărora Partidul le impunea ce să producă, prețurile de vânzare, cui să vândă și chiar (culmea!) conducătorii!

Avem în lume și economii aproape integral private (SUA, Marea Britanie), unde statul intervine prin alte pârghii pentru corectarea tendințelor extreme, specifice "capitalismului sălbatic". Între cele două extreme găsim o gamă imensă de tipuri de intervenții ale statului în economie în calitate de proprietar sau "regulator" de piață. Un exemplu este dat de mult hulita Austrie, unde statul deține pachete de control la societățile strategice (energie, sistem bancar, transport etc.) prin care poate interveni în deciziile majore legate de vânzări de active sau acțiuni, distribuirea dividendelor sau investiții majore. Totul pornește în performanța economică, cum arătau și marxiștii, de la forma de proprietate. Spre exemplu, vă spun că Germania are 120 de societăți cu capital de stat, iar România 1.300. Unde sunt performanțele mai bune, cine se adaptează mai repede la șocurile de pe piață și cine contribuie mai mult, prin taxe și impozite, la buget? În România, 9 din primele 10 societăți cu datorii la "stat" sunt cele cu acționariat majoritar sau total al aceluiași stat!!

Nu încerc să dau o soluție sau să prezinte un tip ideal de economie pentru că nu există sau nu s-a "inventat" până acum. Specificul economico-social al fiecărei națiuni, gradul său de dezvoltare sau educaţie, poziția geostrategică, resursele, dar și tradițiile societății nu permit o "rețetă universală". Și trebuie să ne adaptăm! Iar din modul în care ne adaptăm pe plan economic vor rezulta performanțele societății, gradul de satisfacere a cerințelor sociale, dezvoltarea educațională și culturală și în final poziția țării pe plan regional și mondial. Mai mult, calitatea intelectuală, calificarea și dorința de "a lăsa ceva după ei" a demnitarilor ar trebui (zic eu și nu doar eu!) apreciate din această perspectivă! Și nu după efectele electorale ale horelor, chiar și cele de pe toloacă!!

Ce ar trebui făcut este clar întrebarea. Reducerea proprietății de stat (cel care a cumpărat o fabrică nu pleacă cu ea în spate!) este o soluție pentru majoritatea societăților și regiilor cu capital de stat. Consider că este necesară păstrarea unui pachet de control (minimum 34%) la societățile din domeniul strategic (industria militară, energie, servicii publice etc.), dar conducerea lor să aparțină acționariatului privat care s-a dovedit superior celui de stat. Un alt mod de intervenție al statului cu efecte pozitive în majoritatea cazurilor este acordarea de subvenții (acceptă și UE!) domeniilor de viitor. Politica de dobânzi a Băncii Naționale este esențială în impulsionarea economică sau calmarea "supraîncălzirii" care generează inflație. Aici aș întreba eterna conducere a băncii de ce nu acționează precum omoloaga din Bulgaria pentru accederea în zona euro (bulgarii vor fi din 2025!)! Pentru o țară care dorește să se apropie, sub toate aspectele, de media europeană (suntem cam la 70-75%!), investiții și subvenții în cercetare sunt absolut necesare, având ca efect și întoarcerea în țară a celor mai dotate minți ale națiunii.

Subiectul este foarte vast și voi continua să-l abordez secvențial în alte articole. Întrebarea finală este: Avem "cu cine", este dorință și doza necesară de patriotism pentru a ajunge România unde merită?

Dan Strutinschi