Președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, și-a depus primul candidatura la Biroul Electoral Județean pentru un nou mandat la conducerea județului, alături de echipa pe care o propune pentru funcțiile de consilieri județeni. La depunerea dosarelor de candidatură, alături de Gheorghe Flutur au fost prezenți majoritatea candidaților pentru posturile de consilieri, dar și primarul Ion Lungu, viceprimarul Lucian Harșovschi, cel care candidează pentru Primăria Suceava, parlamentarii Ioan Balan, Daniel Constantin Cadariu și Bogdan Gheorghiu, prefectul Alexandru Moldovan și actualii vicepreședinți ai CJ Suceava, Vasile Tofan și Niculai Barbă.
După ieșirea de la Biroul Electoral, Gheorghe Flutur a declarat: „cu Doamne Ajută mi-am depus candidatura pentru președinția Consiliului Județean și am lângă mine o echipă foarte puternică”. Flutur a subliniat că și-a depus candidatura pentru un nou mandat pentru a continua marile proiecte din județul Suceava. „Mă refer la fericita postură în care suntem astăzi cu autostrăzile care devin certitudine. Și A7, și autostrada 15, a Nordului. Dar mai e de bătut drum la București, mai este de împins ca să se întâmple efectiv. Și mandatul viitor va fi unul cert pentru așa ceva, dar și pentru drumul expres Suceava – Botoșani și pentru alte investiții în infrastructura de drumuri, drumul paralel cu frontiera cu Ucraina”, a arătat liderul PNL Suceava.
El a subliniat faptul că este conștient că viitorul mandat va fi unul cu totul diferit, unul în care va avea ca priorități reindustrializarea județului și crearea de noi locuri de muncă, dar și un mandat în care Suceava trebuie să joace un rol de lider regional. „Va trebui să luptăm mai mult pentru reindustrializarea județului Suceava, pentru că nu o să mai fie argumente că nu avem autostradă. Trebuie să vedem ce facem la capătul autostrăzii, și asta depinde și de echipa de la Consiliul Județean Suceava și va trebui să devenim mult mai ofensivi în parteneriate cu mediul de afaceri, cu primăriile, cu cei care vor să investească în acest județ. Sunt hotărât și dispus ca această energie în ceea ce privește investițiile în locuri de muncă să fie pe primul plan”, a declarat Gheorghe Flutur. El a adăugat că tot pe primul plan trebuie să fie și județul cu rol de lider regional. „Spun asta pentru că avem foarte multe atuuri ca inițiative, ca instituții cum este spitalul, universitatea, aeroportul și altele, care să joace un rol regional recunoscut”, a explicat Flutur.
„Invit primarii la proiecte, de la <Suceava la autostradă> până la reindustrializare și dezvoltare economică în fiecare localitate în parte”
Președintele CJ Suceava a continuat cu lista sa de priorități, amintind de investițiile pentru bunăstarea cetățenilor, el făcând referire la marile proiecte pentru „serviciile în slujba oamenilor”, apă, canalizare, gaz metan, drumuri și alte servicii. „Aici proiectul nostru este de dublare a populației care să fie conectată în perioada următoare, și aici avem proiecte cu valori foarte mari pentru apă, canal și gaze naturale. Și putem să facem asta pentru că oamenii așteaptă de la noi mai multă siguranță. Și siguranța este și cea legată de sănătatea lor, până la locul de muncă, la siguranța copiilor care merg la școală, sau siguranța de proximitate într-o locuință unde trăiesc. Oamenii așteaptă de la noi un trai mai bun, am investit în celelalte mandate mult, dar simt că se poate închide cercul atunci când mai multe locuri de muncă se vor deschide aici și atunci va fi și invitația pentru Diaspora să se întoarcă acasă, pentru că Suceava are multă lume plecată afară”, a spus Gheorghe.
El a mai precizat că la acestea se adaugă și proiectele pentru punerea în valoare a patrimoniului din județul Suceava și din „frumoasa Bucovină”, prin acțiuni mai intense de promovare prin noul Organism Regional de Management al Destinației Turistice Bucovina.
Gheorghe Flutur a mai subliniat că în mandatul său se bazează foarte mult și pe tineri, pe care îi așteaptă la construcție și să se implice mai mult atât în administrație, cât și în politică. „Trebuie să îi atragem lângă noi și să fim conștienți că de noi depinde foarte multe dacă tinerii se regăsesc acasă sau pleacă de aici din cauză că nu am fost destul de atenți cu ei. Și vom schimba paradigma în perioada următoare”, a dat asigurări Flutur.
În final, el a spus că județul Suceava trebuie privit ca un întreg și va face acest lucru prin parteneriate între administrația județeană și primării, indiferent de culoarea politică a celor care le conduc. „Și invit primarii la proiecte de la <Suceava la autostradă> până la reindustrializare și dezvoltare economică în fiecare localitate în parte”, a mai transmis Flutur.
Mesaje de susține pentru Gheorghe Flutur din partea colegilor liberali
Depunerea candidaturii pentru un nou mandat a fost susținută de mai mulți colegi liberali suceveni, printre cei care au luat cuvântul numărându-se Ion Lungu, Lucian Harșovschi, Ioan Balan, Bogdan Gheorghiu, Irina Vasilciuc sau dr. Elena Tătăranu. Astfel, Ion Lungu a subliniat rolul lui Gheorghe Flutur în aducerea autostrăzii A7 până la Suceava, dar și efectele acestei investiții, cum ar fi crearea de noi locuri de muncă, una dintre principalele probleme pe care cetățenii o vor rezolvată. „Sunt convins și nu am nici un fel de emoții că dumneavoastră veți câștiga cu echipa președinția CJ Suceava și veți conduce în mandatul următor, când se vor întâmpla lucruri majore pentru județul și orașul nostru”, a spus Ion Lungu.
La rândul său, viceprimarul Lucian Harșovschi a spus că municipiul Suceava și județul au nevoie de oameni care să continue și să vină cu noi proiecte de dezvoltare. „Vă spun că acest lucru se va înfăptui într-o echipă și un parteneriat corect între mine ca primar al Sucevei și Gheorghe Flutur ca președintele al CJ Suceava”, a precizat Harșovschi.
Ioan Balan: Gheorghe Flutur este cel mai bun produs politic și administrativ al județului Suceava
Și nu în ultimul rând, deputatul PNL Ioan Balan a ținut să sublinieze faptul că pentru liberali, pentru suceveni este o oportunitate extraordinară ca în cursa electorală pentru CJ Suceava să se înscrie din nou „cel mai bun produs politic și administrativ al județului Suceava, Gheorghe Flutur”. „Alături de Gheorghe Flutur înscriem pentru cursa electorală o echipă de consilieri de excepție. O echipă care va face diferența și care alături de Gheorghe Flutur va mai produce surprize pentru Suceava. Dacă data trecută începeam campania electorală cu dorința aceasta de autostradă A7, a Moldovei, și cea a Nordului, astăzi deja avem un alt început de campanie electorală. Cu Gheorghe Flutur autostrada Moldovei a devenit realitate. E nevoie de oameni puternici pentru a dezvolta proiecte mari. Iar proiectele mari nu izvorăsc din poze și amiciții”, a spus Balan. Astfel, el consideră că proiectele mari vin din gândire, din determinare, abnegație și forță politică și administrativă, „iar cel care le încununează pe toate este Gheorghe Flutur”.