Protagonistul unor scene pe care unii probabil încă și le aduc aminte, deși s-au petrecut în noiembrie 2022, când un șofer care a fugit de polițiști a fost oprit cu peste 20 de focuri de armă, într-o intersecție din Suceava, a ajuns zilele trecute în Penitenciarul Botoșani.
Bogdan Ioan Bodor a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 20 de zile de închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de distrugere (avarierea unei autospeciale cu Poliție, parte vătămată fiind Inspectoratul de Poliție Județean Suceava) și conducere sub influența alcoolului.
Cea mai mare parte a pedepsei - 1 an și 10 luni de închisoare - este pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului.
De precizat că la prima instanță - Judecătoria Suceava - inculpatul primise aceeași pedeapsă, dar cu suspendare.
Instanța de apel a admis contestația procurorilor și a decis, definitiv, că inculpatul trebuie să execute pedeapsa în regim de pușcărie.
Astfel, pedeapsa de 2 ani și 20 de zile de închisoare a fost menținută, dar în regim cu executare.
Având în vedere scenele petrecute atunci, pedeapsa cu executare a venit ca o chestiune firească.
Suceveni treziți din somn de rafale de focuri de armă, în intersecție
Într-o zi de la final de noiembrie, în jurul orei 5.20 dimineață, un echipaj de poliție de la Secția 9 Șcheia și Poliția municipiului Suceava a avut date că un bărbat conduce băut o Dacia Logan pe raza comunei Șcheia.
Echipajul de poliție a efectuat semnale acustice și luminoase pentru oprirea autoturismului, însă șoferul a mărit viteza de deplasare, gonind pe mai multe străzi din comuna Scheia, după care a ajuns în municipiul Suceava, pe Calea Obcinilor.
Ajuns în intersecția cu bulevardul principal al orașului, zona OMV, șoferul, pe urmele căruia erau deja mai multe echipaje de poliție, a oprit, a întors, a încercat să schimbe direcția, lovind ușor și o mașină de poliție. Polițiștii au fost nevoiți să tragă foc după foc în pneurile mașinii pentru a nu-l scăpa pe șoferul pericol public. Oamenii care locuiesc în zonă s-au trezit panicați de rafala de focuri care s-a auzit.
Un echipaj din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (mascații Poliției) a intervenit, de asemenea, și a reușit blocarea autoturismului.
Ulterior, Poliția a comunicat oficial că s-au tras 23 de focuri de armă pentru oprirea șoferului pericol public.
Bărbatul de la volan nu avea profilul unui teribilist, dar...
Bărbatul de la volan a fost încătușat și s-a stabilit ulterior că este vorba de Bogdan Ioan Bodor, în vârstă de 51 de ani atunci, din Șcheia. Nici vorbă așadar de vreun tânăr teribilist.
Bărbatul avea permis de conducere valabil, iar aparatul etilotest a indicat concentrația de 0,91 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au luat măsuri imediate pentru a obține, la dosar, rezultatul probelor biologice de sânge.
Buletinul de analiză toxicologică a evidențiat faptul că șoferul avea la momentul producerii incidentului o alcoolemie de 2 la mie în sânge.
”Suspectul a fost audiat cu respectarea drepturilor procesual-penale, iar ulterior s-a dispus reținerea sa în arest pentru 24 de ore”, a declarat atunci comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
După 24 de ore de arest, șoferul avea să fie pus în libertate, sub măsura controlului judiciar.
Pe parcursul urmăririi, șoferul a fost înregistrat în timp ce efectua numeroase manevre neregulamentare, încasând și mai multe amenzi.
Ulterior, inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru cele două infracțiuni amintite mai sus: distrugere și conducere sub influența alcoolului.