eputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat că social democrații scot păcănelele din peste 90% din localitățile din România. Mirela Adomnicăi a precizat că miercuri a fost adoptată o lege care închide sălile de păcănele din zonele cu mai puțin de 15.000 de locuitori, adică în peste 90% din localitățile din România.
„Este un prim pas esențial în lupta împotriva dependenței de jocurile de noroc, un viciu care a adus suferință în viețile multor oameni și a distrus foarte multe familii.
Avem în plan și alte inițiative legislative care vizează reglementarea strictă a publicității la jocurile de noroc și închiderea sălilor de jocuri de noroc în toate localitățile.
Controlul dependenței de jocurile de noroc este una dintre prioritățile noastre, pentru că viața și bunăstarea oamenilor sunt mai importante decât orice sumă de bani adusă la buget”, a arătat Adomnicăi.