Comportamentul protectiv și cauzele lui

A dori să îi protejezi pe ceilalți este o calitate firească sau chiar de apreciat. Însă este sănătos să te comporți astfel doar atunci când există o amenințare clară și reală. În asemenea situații, a încerca să preiei controlul asupra unei situații este justificat și de folos. De fapt, poate ceilalți ne-ar considera lași, egoiști și iresponsabili dacă nu am încerca să îi apărăm pe alții de un pericol real. Însă noi învățăm să jucăm rolul celui care protejează doar din cauza unor experiențe dureroase din copilărie, mai cu seamă în cazul celor care nu au avut parte de ocrotirea de care aveau nevoie. Când comportamentul protector are drept cauză o suferință nerezolvată, poate deveni ceva tulburător și nesănătos pentru noi înșine și pentru ceilalți. În încercarea noastră de a împiedica repetarea trecutului, tindem să adoptăm acest comportament și când nu este necesar – mai exact, în situații în care nu există un pericol real, ci doar așa l-am perceput noi. Aparent, s-ar zice că intervenția noastră este nobilă și cavalerească, însă, în aceste cazuri, protectorul încearcă să preia gestionarea unor situații și evenimente care nu constituie un pericol și nu este necesar să fie preluat controlul astfel. Poate fi ceva frustrant pentru apropiații celui care își asumă rolul de protector, căci ar putea ajunge să se simtă sufocați, încorsetați sau controlați.

De obicei, considerăm că ne confruntăm cu un pericol dacă acesta are ceva în comun cu experiențele nedepășite. După cum am menționat mai devreme, o trăsătură comună a situațiilor pe care le percepem drept amenințătoare este neputința. Poate devenim anxioși sau ne asumăm prea multe răspunderi atunci când cineva apropiat îndură ceva ce, după părerea noastră, îl face neputincios. Poate îl așteaptă o operație sau poate trebuie să facă o excursie, să meargă cu cortul în pădure ori poate pleacă la facultate. Poate cel care vrea să protejeze se simte mult mai anxios decât cel drag care trece prin acea experiență – o experiență, în fond, destul de obișnuită întrucât a asista la felul în care cel drag pare neputincios le este intolerabil. Poate protectorul pur și simplu nu-și asumă riscul că cel drag ar putea trece printr-o suferință emoțională precum dezamăgirea, respingerea, durerea sau pierderea a ceva semnificativ. În cele din urmă, își proiectează experiențele de viață asupra celor din jur, iar aceștia simt, într-un fel sau altul, această proiecție care li se impune. Drept urmare, este posibil ca ei să își susțină independența mai mult decât ar fi cazul sau chiar să manifeste un comportament pasiv-agresiv pentru a-și asigura o anumită autonomie. În cel mai bun caz, urmarea va fi că cel care își asumă rolul de protector se va simți rănit, respins și neapreciat. În cel mai rău caz, va resimți acest episod ca pe o nouă traumă.

Oricum, protectorul se supune unor experiențe pe care le va simți ca pe niște eșecuri. Motivul este faptul că are o nevoie de control nerealistă ca un fundament al comportamentului provocat de trecutul lui. Protectorul ajunge inevitabil să încerce să controleze lumea întreagă, doar pentru a fi ocrotiți cei dragi și el însuși. Mai devreme sau mai târziu, aceste încercări de a controla incontrolabilul vor eșua, lăsându-l pe omul respectiv să se simtă ratat – prea slab, neputincios, făcut de râs. El va crede că, oricâte eforturi ar face, trecutul se repetă iar și iar. Oricâtă pricepere și competență ar avea protectorul în influențarea situațiilor, încât să le aducă în favoarea celor dragi, mai devreme sau mai târziu se va confrunta cu forțe pe care nu le poate controla, precum trecerea timpului și îmbătrânirea. În cele din urmă, și cei dragi nouă vor îmbătrâni și vor ajunge să treacă în etapa următoare a vieții lor. Copiii merg la facultate, iar părinții văd cum propriile puteri fizice scad din cauza înaintării în vârstă sau a bolilor. Persoana care vrea să-și asume rolul de protector va trebui să primească procesul dureros al acceptării acestor situații.

Când protectorul conștientizează că acel control dorit și, prin acesta, protecția percepută de el, este inaccesibil, îi va fi foarte dificil să conceapă posibilitatea că lucrurile vor decurge totuși bine. Această persoană s-a obișnuit într-o asemenea măsură să asocieze neputința cu un dezastru iminent, încât îi este greu să mistuie ideea că și în condițiile neputinței se pot petrece lucruri bune. Adesea, din cauza aceasta, protectorul simte că a suferit un eșec profund și o reală înfrângere, ajungând să-și petreacă restul zilelor asistând la evenimentele din viață care se desfășoară nestăpânite de vreun control. Se poate instala o resemnare adâncă și, dacă nu se intervine, persoana care își asumase rolul de protector poate cădea în depresie, simțindu-se inutilă și absentă.

Psiholog Mihai Moisoiu