La Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, s-au jucat cărți și jocuri de societate, pentru câteva zile, în cadrul parteneriatului Erasmus+ „Strengthening Traditional Board Games through Vocational Education and Raising Awareness”, de cooperare în domeniul formării profesionale, promovat de către liceulZonguldak Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi – Turcia. Partenerii sunt: Promimpresa Società Benefit SRL - Italia, Centro de Estudios Ceinmark – Spania și Colegiul „Vasile Lovinescu” din Fălticeni.
Scopul parteneriatului este popularizarea, promovarea și valorificarea în mod digital a jocurilor de societate tradiționale. Proiectul a debutat în decembrie 2023 cu întâlniri online, studii asupra culturii jocurilor de societate din țările partenere, a percepției elevilor asupra jocurilor (variantele online și față în față) și pregătiri pentru prima întâlnire, care a avut loc la Fălticeni, în perioada 8-11 aprilie 2024.
Această întâlnire a avut un dublu scop: punerea bazelor parteneriatului dintre cele patru instituții educaționale (trei licee vocaționale și o organizație care oferă servicii educaționale și de orientare profesională), stabilirea pașilor pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului, definitivarea calendarului activităților şi familiarizarea elevilor școlii gazdă cu jocurile de societate din țările partenere. Au participat peste 40 de elevi din clasele IX-XI care au urmărit prezentări ale jocului Mangala (din Turcia), El Cinquillo (din Spania) și Scopa (din Italia). Sub îndrumarea oaspeților, ei au încercat să joace, au înțeles regulile, au aflat cum se calculează scorul, iar în ziua următoare a avut loc un joc în sistem turneu, foarte disputat, cu premii. Elevii ocupanți ai primelor trei locuri la fiecare joc au primit mici premii din partea colegilor din Italia, Turcia şi Spania, diplome de participare și suveniruri dulci din partea școlii organizatoare. A fost o atmosferă deschisă, competitivă, dar plină de culoare și de voie bună.
„Oaspeții au aflat mai multe despre România, despre sistemul nostru educațional, despre școala gazdă și despre jocurile (de cărți sau pe table de joc) pe care le practică sau le știu de pe internet tinerii din țara noastră. Au fost impresionați de căldura cu care au fost primiți, de entuziasmul elevilor participanți și de bucuria lor de a asista la o activitate educativă cu multiple valențe formative”, ne-a spus prof. Cristina Buta.
Proiectul are două etape: 1. promovarea reciprocă a jocurilor de societate care fac parte din patrimoniul cultural al țărilor partenere și 2. transferarea acestora pe o platformă digitală, pentru a atinge audiențe mai largi.
Pentru a crește interculturalitatea, proiectul își propune să ajute participanții să învețe despre diferite culturi și să descopere asemănări și deosebiri între ele. De aceea, se urmărește păstrarea culturii jocurilor tradiționale de societate, amenințate de mediile digitale. De asemenea, jocurile introduse în proiect vor ajuta participanții să-și înțeleagă și să-și promoveze mai bine cultura locală, vor creşte interacţiunea socială.
„Urmează o perioadă de promovare a jocurilor de societate în rândul elevilor din școală, atât cele din țările partenere, cât și cele populare în România. Apoi, elevii vor pregăti prezentări pentru întâlnirile următoare, la care tinerii din celelalte trei țări participante în proiect vor lua contact cu un joc foarte popular la noi, atât în trecut, cât și în prezent, <Nu te supăra, frate!> (sau Ludo).
Activităţile proiectului vor contribui din plin la stimularea interesului pentru învățare al elevilor, permițând profesorilor să încerce diferite metode de predare, inspirate din strategia acestor jocuri”, susține prof. Cristina Buta.