Un bărbat în vârstă de 30 de ani a căzut luni dimineață într-o fântână, iar imediat s-a dat alarma generală pentru salvarea acestuia. Incidentul s-a petrecut în satul Iaz, din comuna Dornești. Misiunea a fost una destul de dificilă deoarece fântâna avea o adâncime de 10 metri.
Pompierii militari care au mers la fața locului cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD au reușit să îl scoată în timp util. Conștient și cooperant, bărbatul a fost preluat de echipajul SMURD, care i-a acordat primul ajutor medical, iar apoi l-a transferat la Centrul de Primiri Urgențe Rădăuți, pentru investigații suplimentare.
Din datele de anchetă rezultă că bărbatul are probleme psihice și fusese internat pentru tratament de specialitate, iar luni dimineață, într-unul din puținele momente în care mama l-a scăpat de sub supraveghere, s-a aruncat în fântână. A suferit mai multe leziuni, iar după ce a primit tratament a fost internat din nou în Secția Psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuți.